Ponta: Prefer să demisionez din funcția de președinte decât să-l numesc pe Băsescu premier
Președintele PSD Victor Ponta a declarat, luni, că preferă să demisioneze din funcția de șef al statului decât să-l numească pe Traian Băsescu premier, în cazul în care acesta ar reuși să fie susținut de o majoritate parlamentară de peste 50%.
„Domnul Băsescu nu ajunge, pentru că ar trebui să îl desemnez eu . Dacă va avea 50% plus unu, voi prefera să demisionez din funcția de președinte decât să-l numesc”, a spus Ponta la România Tv.
El a arătat că, în opinia sa, un premier cu mentalitatea și gândirea lui Băsescu ar reprezenta un „coșmar’, respectiv o ‘catastrofă” pentru România.
„Am fost până acum în funcții din care am încerat să fac cât mai multe lucruri bune, dar nu cred că trebuie să rămâi toată viața într-o funcție. Un premier cu mentalitatea și gândirea domnului Băsesc e un coșmar, o catastrofă pentru România și nu voi semna niciodată așa ceva”, a adăugat Ponta.