Ponta pregătește amendamente la Legea Salarizării, împreună cu Teodorovici și Constantin
„Deocamdată lucrez la niște amendamente la Legea salarizării care chiar cred că sunt importante și pe care o să le depun. Se face în Legea salarizării o nedreptate și o greșeală, după părerea mea, privind salarizarea consilierilor de integrare europeană. Și, împreună cu domnul Teodorovici, care a fost un foarte bun ministru al Fondurilor europene și care chiar m-a ajutat atunci, și împreună cu domnul Daniel Constantin, care a și lucrat cu fonduri europene – a fost și el consilier acum 10-12 ani – o să facem un amendament ca să rămână la salarizarea de acum, că ei pierdeau niște bani și nu era deșteaptă treaba”, a spus Ponta.
Întrebat dacă crede că acest amendament va avea și sprijinul politic pentru a fi adoptat, Ponta s-a arătat încrezător, argumentând că nu este vorba despre o chestiune politică, ci de un detaliu.
„Eu cred că e un detaliu, nu e o chestiune politică… așa, e vorba de câțiva oameni, nu foarte mulți, nu are nici mare impact bugetar. Cred că atunci când faci o lege atât de complicată îți scapă foarte multe detalii și întâmplător, aicea, au ajuns la noi cei în cauză și chiar au dreptate”, a spus Ponta.
El a arătat că va mai depune un alt amendament privind menținerea nivelului de salarizare și pentru personalul neclerical.
„O să suțin un alt amendament – eu sunt cel care am dat ordonanța pentru personalul neclerical, să aibă salariul la nivelul salariului minim pe economie. Acum Legea saalrizării le taie banii. Nu e vorba de mulți oameni, nu e vorba de o problemă – cade bugetul de la asta – cum să nu susțin eu când eu am dat ordonanța?”, a mai spus Ponta.