Prima pagină » Știri politice » Ponta, pregătit să-i ia locul lui Zgonea

Ponta, pregătit să-i ia locul lui Zgonea

Ponta, pregătit să-i ia locul lui Zgonea
Președintele PSD Liviu Dragnea a declarat, joi, la Slatina că săptămâna viitoare va fi reluată procedura de revocare din funcție a președintelui Camerei Deputaților Valeriu Zgonea, Victor Ponta precizând totodată că "nu are o problemă cu funcțiile publice", transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Fiecare om, cel puțin peste 18 ani când devine major, decide singur cât de mult vrea să se umple de ridicol sau de penibil.(…) Odată ce a fost luată decizia privind excluderea, președintele Camerei Deputaților este, acum, un om fără partid. Președinția Camerei Deputaților nu este o funcție administrativă sau care se ocupă prin concurs. Este o funcție sută la sută politică. Cel care ocupă această funcție este propus de către un partid, de partidul din care face parte, de grupul parlamentar respectiv. În momentul în care partidul l-a exclus, cum s-a întâmplat la noi, automat acel om trebuia să-și prezinte demisia. Dumnealui a ales să se lege de niște chichițe procedurale care sunt discutabile. Procedurile se vor relua, sigur, săptămâna viitoare. Nu știu dacă este nevoie de schimbarea regulamentului, în această situație, dar vom vedea în zilele care urmează”, a declarat Dragnea.

Dragnea a fost prezent în județul Olt alături de Victor Ponta, al cărui nume a fost vehiculat ca înlocuitor al lui Valeriu Zgonea la șefia Camerei Deputaților. Președintele PSD a declarat nu vrea să „vânture” nume, până când funcția nu va deveni vacantă.

„În ceea ce privește viitorul președinte al Camerei Deputaților, prima condiție care trebuie îndeplinită este să avem un fost președinte. În momentul în care locul acela va deveni vacant, Partidul Social Democrat va face o propunere prin vocea mea. Până atunci, noi nu vrem să vânturăm nume. Mai este un personaj, care acum candidează la Primăria Bucureștiului, care se lăuda prin țări străine că este «the prime minister to be elected», adică tot spunea că va fi prim-ministru. Să rămână locul vacant și PSD imediat va face o propunere, care va fi și votată”, a precizat Liviu Dragnea.

Întrebat dacă își dorește să ocupe funcția de președinte al Camerei Deputaților, Victor Ponta a afirmat că nu are o problemă cu funcțiile publice. El a mai spus că nu și-a închipuit că Valeriu Zgonea „va fugi cu scaunul”.

„Eu cu pozițiile publice nu am o problemă. Am avut destule poziții publice și probabil că o să mai am. Haideți să câștigăm alegerile, însă. Și în cazul domnului Zgonea, dar și în alte cazuri am o problemă majoră, în sensul că eu l-am propus. Adică sunt vinovat. Nu mi-am închipuit vreodată că atunci când se va pune problema, va fugi cu scaunul. Eu n-am fugit niciodată cu scaunul, de nicăieri, și nu îi înțeleg pe cei care fug cu scaunul. Îmi pare rău pentru Vali, sincer, dincolo de celelalte lucruri. Îmi pare rău că se pune în această poziție, care e mai mult decât jenantă”, a spus Ponta.

Fostul premier a mai anunțat că se va implica în campania electorală.

„Am venit aici la solicitarea președintelui partidului, domnul Dragnea, a președintelui PSD Olt, domnul Stănescu, și voi merge și în alte părți din țară. Toți mi-au cerut un lucru de bun simț, acela de a sprijini partidul în campania electorală și de la locale și de la parlamentare, unde de altfel voi fi și candidat, tot în județul Gorj. De ce de bun simț? În primul rând, pentru că am o datorie față de Partidul Social Democrat, care de 15 ani m-a sprijinit întotdeauna pentru toate funcțiile și pozițiile publice în care am candidat. Iar în al doilea rând, pentru că am absoluta convingere că, în 2016, PSD este o variantă de conducere și locală și națională mult mai bună, nu perfectă, decât varianta Iohannis-PNL și ceea ce avem astăzi, mai ales guvernul tehnocrat”, a mai spus Ponta.

El a precizat că exclude momentan ocuparea vreunei funcții politice în PSD.

„Nu-mi doresc și nu voi ocupa nicio funcție politică în cadrul Partidului Social Democrat, până la momentul în care îmi voi finaliza toate procedurile mele judiciare. Dar nici nu trebuie să am neapărat o funcție politică. Am o voce destul de puternică și atunci când vreau să spun ceva, cu ajutorul dumneavoastră, de la presă și al rețelelor sociale, oamenii aud pozițiile mele”, a mai declarat Victor Ponta.