Prima pagină » Știri politice » Ponta preia interimatul la Cultură, cu delegare de semnătură către secretarul de stat UDMR

Ponta preia interimatul la Cultură, cu delegare de semnătură către secretarul de stat UDMR

Ponta preia interimatul la Cultură, cu delegare de semnătură către secretarul de stat UDMR
Ponta preia interimatul la Cultură, cu delegare de semnătură către secretarul de stat UDMR

UPDATE 13 52 Președintele Traian Băsescu a semnat, vineri, decretul prin care premierul Victor Ponta este desemnat ministru interimar al Culturii.

La Ministerul Culturii sunt doi secretari de stat, unul dintre aceste posturi fiind ocupat de Csilla Hegedus, vicepreședinte al organizației de femei UDMR și secretar general adjunct al UDMR.

Anterior, surse din UDMR, citate de corespondentul MEDIAFAX, au declarat că Uniunea acceptă ca interimatul funcției de ministru al Culturii și de vicepremier să fie preluate fie de ministrul Mediului, Korodi Attila, fie de premierul Victor Ponta, acestea fiind cele două variante.

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, joi, la Cluj-Napoca, presei, că a discutat cu premierul Victor Ponta, iar acesta va anunța, vineri, cine va prelua, ca interimar, funcția de ministru al Culturii și pe cea de vicepremier.

Kelemen Hunor a spus că, în perioada de interimat de 45 de zile de la Ministerul Culturii, UDMR va face o nominalizare pentru cele două funcții.

„Am discutat, joi, cu premierul Ponta, dar este atributul său să facă anunțul. Eu știu despre cine este vorba, dar așteptăm până mâine (vineri – n.r.). Va fi un interimat, în acest moment vorbim de un interimat, iar în acest interval de 45 de zile vom face o nominalizare. Când e vorba de această perioadă de interimat, cel care va asigura interimatul va asigura ambele funcții, și cea de ministru al Culturii, și pe cea de vicepremier. Din perspectiva noastră nu este o problemă foarte importantă, 45 de zile nu înseamnă prea mult, este un interimat constituțional legal, până când se finalizează acest interimat, vom face o propunere. Și portofoliul și funcția de vicepremier rămân la UDMR, interimarul nu are importanță să intrăm în detalii, interimatul este unul care se termină foarte repede”, a spus Kelemen.

Liderul PSD, premierul Victor Ponta a anunțat că va discuta cu membrii coaliției despre o nouă conducere la Ministerul Culturii, iar vineri îi va înainta președintelui Traian Băsescu fie o propunere de interimat, fie nominalizarea unui ministru distinct pentru acest portofoliu.

„O să discut acest lucru cu ceilalți parteneri de coaliție și sigur că mâine vom face o propunere, fie de interimat, fie de ministru definitiv. Nu știu dacă e, așa, o răzbunare împotriva Guvernului, nu m-a anunțat domnul președinte, am aflat la televizor că nu mai avem ministru al Culturii. Cred că în această perioadă Cultura are câteva proiecte importante de finalizat – mă gândesc cel puțin la Teatrul Național și la Opera Națională, mai sunt și altele – așa încât nu vom întârzia”, a spus Ponta.

Președintele Traian Băsescu a declarat, joi, că a semnat revocarea din funcție a ministrului Culturii, Kelemen Hunor, menționând că a așteptat trei luni desemnarea unui înlocuitor sau a unui ministru interimar, dar „se pare că s-a întrecut măsura”.

El a spus că așteaptă de trei luni o propunere de înlocuitor pentru șefia ministerului Culturii. „Văd că Guvernul nu face nici gestul minimal de a desemna un ministru interimar”, a spus președintele, precizând că a semnat decretul de revocare a lui Kelemen Hunor.

„Se pare că s-a întrecut măsura”, a apreciat Băsescu, menționând că la momentul actual nu există ministru al Culturii.

Kelemen Hunor declara, la finalul lunii septembrie, că mai face parte din Guvern pentru că președintele Traian Băsescu nu a semnat încă decretul de schimbare a sa din funcție, el arătând că nu și-a retras demisia și că, în momentul în care șeful statului va semna, va pleca din Executiv.

Alexandru Moise, [email protected]