Ponta recunoaște că a semnat un pact cu Băsescu miercuri, la Cotroceni, în prezența lui Antonescu și Dragnea
După desemnarea ca prim-ministru, Victor Ponta recunoaște că a semnat la întâlnirea informală de miercuri de la Cotroceni un pact „de colaborare interinstituțională” cu președintele Traian Băsescu. Înțelegerea cu Băsescu, spune Ponta, nu face referiri la o posibilă suspendare a acestuia, ci la respectarea Constituției și a independenței justiției și a condiționat, practic, nominalizarea sa fără conflicte politice.
REVOLTA ÎN PSD după „Nocturna” lui Ponta cu Băsescu
Documentul a fost înmânat de președinte joi, la Bruxelles, președintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso și socialiștilor Martin Schulz, președintele Parlamentului European, și lui Francois Hollande, președintele Franței. Interogat la Bruxelles despre conținutul hârtiilor plasate liderilor UE în bătaia camerelor de luat vederi, președintele a refuzat să dea explicații, dar a subliniat că a fost în intenția sa ca gestul să fie cât mai vizibil.
Pactul semnat de Ponta, condiția pentru nominalizare
Potrivit lui Ponta, documentul semnat în prezența lui Crin Antonescu și a lui Liviu Dragnea este un angajament între președinte și premier de a respecta Constituția și legile și a fost inițiativa șefului statului. „Scrie că o să respectăm statul de drept, independența justiției și așa mai departe. Sigur că l-am semnat, președintele și primul ministru. E vorba de ce au de făcut președintele și primul-ministru. E în Constituție totul. Eu nu am simțit nevoia să semnez acest document. Când e de acord și președintele îl dăm publicității. Eu n-am nimic împotrivă, dar vreau să fie un lucru decis de ambele părți”, a spus Ponta la RTV.
Câteva minute mai târziu, într-un interviu la Realitatea tv, Ponta a dat noi detalii: „Scrie că vrem în NATO și în UE, nimic deosebit. O să fie o dezamăgire pentru jurnaliști documentul”. Premierul susține că documentul nu face referire la scenariul suspendării președintelui și nu implică vreun angajament pentru anul viitor. „Este doar o valoare politică, n-are nicio valoare juridică. A fost o idee de a debloca o posibilă criză de la sfârșitul acestui an. Nu s-a angajat nimeni pentru la anul”, a susținut el la Realitatea tv.
Liderul PSD a admis, indirect, că semnarea pactului a fost una dintre condițiile pentru a avea certitudinea desemnării în funcția de prim-ministru. „Am considerat alături de Crin Antonescu că, decât să ajungem luni la consultări, să dăm semnale de instabilitate, să crească euro, faptul că primul-ministru și președintele pot sta la aceeași masă să stabilească niște lucruri… A fost orgoliul meu mult mai puțin important”, a adăugat Ponta.
Întrebat dacă ar mai fi fost desemnat prim-ministru în cazul în care nu semna pactul cu Băsescu, a răspuns scurt: „Nu știu să vă spun”.
Martorul Antonescu a negat angajamentul USL sub semnătură
Crin Antonescu a negat ferm semnarea oricărui document de vreun lider al USL cu președintele.”Întâlnirea a avut loc, a avut ca subiect de discuție cum se procedează mai departe în posibila criză în care ne aflăm. Punctul nostru de vedere a fost că se procedează normal în raport cu Constituția că Victor Ponta va fi numit premier. Asta s-a discutat”, a spus Crin Antonescu vineri seara, la Antena 3.
Potrivit acestuia, la Palatul Cotroceni nu s-a semnat nimic în numele USL cu președintele Traian Băsescu. „Scenele suprarealiste de la Bruxelles când președintele fugea cu niște hârtii trăgându-i de mână pe șeful CE și alți șefi de stat sunt niște scene jenante. Nu știu ce ar fi putut scrie pe acele foi ca să fi în situația jenantă să tragi de mânecă alți lideri europeni”, a subliniat Crin Antonescu.