Ponta s-a întâlnit cu Patriarhul Daniel, alături de Dragnea, Oprea, Constantin și Isărescu
Întrebat dacă s-a discutat de o suplimentare de fonduri pentru construirea Catedralei Mîntuirii Neamului, Ponta a răspuns negativ.
În urmă cu o lună, părintele Constatin Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române a declarat că totalul costului aferent lucrărilor de finalizare a Catedralei Mântuirii Neamului până la stadiul roșu-gri, fără tencuială, dar cu geamuri și uși, este de aproximativ 80 de milioane de euro.
Referitor la graficul de execuție a lucrărilor, Patriarhia a precizat că, în aprilie 2013, a fost finalizată construirea infrastructurii Catedralei Mântuirii Neamului, iar din toamna aceluiași an au început lucrările la suprastructura acesteia. Edificarea viitoarei catedrale patriarhale se estimează a fi terminată în anul 2016.
Potrivit Patriarhiei, în cei trei ani de la începerea lucrărilor de construire a Catedralei Mântuirii Neamului, sumele plătite către bugetul de stat, reprezentând impozite și contribuții sociale la salariile lucrătorilor de pe șantierul catedralei, TVA, acciză și alte taxe, au fost în valoare de peste 40 milioane de lei, respectiv 9 milioane euro.
Viitoarea catedrală patriarhală este construită din donații și cu sprijin financiar de la bugetul de stat și bugetele locale.
Prin Legea construirii ansamblului arhitectural Catedrala Mântuirii Neamului nr. 376 din 2007 se recunoaște caracterul național al proiectului Patriarhiei Române, considerat ca fiind necesar pentru cult și reprezentativ pentru credința majorității poporului român, care, la ultimul recensământ al populației din anul 2011, și-a declarat apartenența la Biserica Ortodoxă Română în proporție de 86 la sută, arată Patriarhia.
Această lege prevede că fondurile destinate construirii ansamblului arhitectural Catedrala Mântuirii Neamului vor fi asigurate de către Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, de către Guvernul României, în limita sumelor alocate anual cu această destinație prin bugetul Ministerului Culturii și Cultelor, precum și de către autoritățile administrației publice locale.