Ponta se poziționează lângă Băsescu la ideea Statelor Unite ale Europei, înainte să plece la Berlin
După ce reporterul arată că, nu demult, s-a desfășurat în mediul public românesc „o mică dispută” pe tema Statelor Unite ale Europei și că USL a fost destul de reticentă față de această formulă adoptată de președintele Traian Băsescu, liderul USL, premierul Victor Ponta, se poziționează în favoarea unui astfel de proiect.
„Eu nu (după ce reporterul a spus că USL a fost reticentă-n.r.). Eu sunt total convins că – sigur, proiectul ideatic de «State Unite ale Europei» probabil că va mai necesita ceva timp – dar eu sunt convins că acesta este proiectul pe care trebuie să-l susțină orice om politic cu viziune”, afirmă Ponta, precizând că proiectul trebuie susținut indiferent de cedările de suveranitate sau costuri.
„În cei 50-60 de ani de construcție europeană, toate costurile sau cedările de suveranitate s-au dovedit mai mici decât beneficiile. Inclusiv pentru Romania. Eu cred că, din 2007 până acum, România a avut mai mult de câștigat fiind membră a Uniunii Europene decât dacă ar fi stat în afară. Sunt întotdeauna și costuri, a fost o iluzie că vom avea numai beneficii. Ai, în schimb, și responsabilități, ai și costuri comune. Dar, per total, trăgând linie – aspectul ideatic e evident – eu cred, Europa ca să reziste în competiția mondială trebuie să fie unită, nu avem nicio șansă separat în competiția cu Statele Unite, cu China”, a adăugat premierul.
El mai afirmă că România, în particular, cu cât este mai integrată în Uniunea Europeană, cu atât mai bine și că teama românilor de a rămâne în afara Uniunii Europene este firească.
„Pentru că istoria noastră ne-a învățat că, de multe ori, am rămas pe din afara sălii unde se luau decizii și că, pur și simplu, a trebuit să acceptăm și să aplicăm niște decizii care nu erau neapărat în favoarea României. Mă gândesc, de pildă, la Tratatul de la Berlin de la 1878 , … uneori lucrurile au fost bune, alteori au fost rele. Așa încât eu cred că e naturală și firească această obsesie a României de a nu rămâne singură, de a nu fi izolată și, în mod clar, pentru noi în următorii zeci de ani,- nu știu dacă pot să mă uit la mai mult de zeci de ani, – direcția corectă e direcția europeană”, a explicat Ponta.
Interviul a fost acordat de Ponta agenției germane înainte de vizita pe care o va efectua, luni și marți, la Berlin, unde se va întâlni cu cancelarul Angela Merkel.
Președintele Traian Băsescu a reluat de mai multe ori, inclusiv într-un discurs susținut la Congresul Partidului Popular European (PPE), teoria privind necesitatea constituirii „Statelor Unite ale Europei”, ca soluție la provocările cu care Europa se confruntă în plan intern și extern.