Prima pagină » Știri politice » Ponta și Nuland au vorbit despre Ucraina. Premierul, de la New York: „Cu Obama am schimbat câteva cuvinte, mai mult am discutat cu doamna Nuland”

Ponta și Nuland au vorbit despre Ucraina. Premierul, de la New York: „Cu Obama am schimbat câteva cuvinte, mai mult am discutat cu doamna Nuland”

Premierul Victor Ponta, aflat în SUA cu ocazia Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, s-a întâlnit cu Victoria Nuland, subsecretar de stat american pentru Afaceri Euroasiatice, cu care a discutat despre consolidarea Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite ale Americii.

Ceea ce Guvernul a anunțat într-un comunicat de presă, premierul a intrat să confirme, într-o emisiune a Antenei 3. De la New York, de unde postul a făcut o ediție specială în direct cu Victor Ponta, premierul a dat detalii despre întâlnirea cu Victoria Nuland, pe care a evitat-o la începutul anului când s-a aflat în România, insistând însă și asupra detaliului că a schimbat „câteva cuvinte” cu președintele american Baraack Obama.

„În cele câteva cuvinte pe care am reușit să le discut cu președintele Obaama, pentru că mai mult am discutat cu doamna Nuland, am vorbit încă o dată de Moldova, ce se întâmplă cu Ucraina, cu Marea Neagră și caare sunt perspectivele României”, a spus Ponta, anunțând că Guvernul va aloca săptămâna viitoare fonduri pentru apărare în contextul comandamentului regional al NATO pe care Alianța este dispusă să îl amplaseze la Marea Neagră, pentru securizarea flancului estic.

Potrivit Guvernului, a fost discutată și modalitatea concretă de sprijin din partea României pentru coaliția internațională împotriva grupării Statul Islamic.

Principalul subiect deschis însă de Obama în discursul de la Adunarea ONU a fost terorismul. „Terorismul este tema numărul unu, după epidemia de Ebola. A treia este Ucraina, cea mai importantă pentru România”, a adăugat Ponta.

În ceea ce îl privește, premierul care candidează oficial la alegerile prezidențiale din noiembrie susține că a adus în discuție, în scurtele întâlniri informale de la New York tema Republicii Moldova. „Principalul obiectiv de politică externă a României este Moldova. Noi nu facem ca Rusia care a luat Crimeea, noi sprijinim Moldova să se integreze în UE. Or, drumul natural este prin România”, a enunțat Ponta agenda sa de politică externă, chiar dacă acesta este un atribut nu atât al premierului cât al președintelui, în România.

În aceeași emisiune tv, Ponta a adus și o fotografie de la recepția oferită de familia prezidențială americaană, în care se afla, împreună cu Daciana Sârbu, alături de Michelle și Barack Obama.

„Victor Ponta a condamnat ferm și fără echivoc actele de teroare comise de ​gruparea Statul Islamic, fiind nevoie de eforturi coordonate la nivel regional și internațional pentru eradicarea acestei organizații care atentează grav la stabilitatea și securitatea regiunii”, se afirmă în comunicat.