Ponta speră ca Fenechiu să fie achitat de către instanța supremă
Premierul Victor Ponta afirmă că speră ca Relu Fenechiu să fie achitat, vineri, de către instanța supremă, adăugând că va avea și o discuție cu acesta.
„O să vorbesc cu dânsul, sper să fie achitat”, a spus Ponta.
El a anunțat anterior, de mai multe ori, că Relu Fenechiu va fi înlocuit în psotul de ministru al Transporturilor dacă va fi condamnat și nu a exclus varianta de a-și asuma conducerea interimară a ministerului, precizând însă că speră să nu fie obligat să recurgă la aceste decizii deoarece Fenechiu este un ministru eficient.
Instanța supremă este așteptată să anunțe vineri decizia în dosarul „Transformatorul” al ministrului Relu Fenechiu, după ce, la ultimul termen, Direcția Națională Anticorupție a cerut pedeapsa maximă pentru acesta și ceilalți inculpați, care este de 15 ani de închisoare cu executare.
Verdictul ar urma să fie făcut public la ora 15.00.
Decizia nu va fi una definitivă, ea putând fi atacată cu recurs la Completul de cinci magistrați al instanței supreme.
Joi, cu o zi înainte de anunțarea verdictului, ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a remis presei un comunicat cu „informații relevante privind dosarul penal”, în care susține că „prin analizarea probele aflate la dosarul cauzei rezultă, dincolo de orice dubiu, contrariul celor reținute în rechizitoriu”.
„La data de 10.07.2013 am depus concluzii scrise prin care am solicitat achitarea, pentru că, în esență nu a fost săvârșită nicio faptă penală, nu există prejudiciu, nu a existat nicio înțelegere, activitate de ajutor sau de înlesnire pentru săvârșirea vreunei fapte prevăzute de legea penală, astfel că nu sunt întrunite elementele constitutive ale vreunei infracțiuni, nici ale faptei de abuz în serviciu, cu atât mai puțin cele ale vreunei forme a participației la săvârșirea acestei infracțiuni”, arată Fenechiu.
Completul care judecă dosarul „Transformatorul”, formată din președintele Francisca Vasile, Ilie Iulian Dragomir și Mirela Sorina Popescu, au respins, la termenul din 4 iulie, toate probele și excepțiile invocate de avocații lui Fenechiu și ai celorlalți inculpați.
Judecătorii au respins o excepție de neconstituționalitate ridicată de avocatul ministrului Transporturilor, prin care se arăta că ordonanța de urgență a guvernului ce reglementează atribuțiile Gărzii Financiare sunt în contradicție cu mai multe articole din Constituție și cu articolul 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Magistrații au respins, după ce inițial au admis, și audierea unui martor propus de avocații lui Petru Andronache, director comercial al Sucursalei de Întreținere și Servicii Energetice Electrice (SISEE) Moldova în perioada 2002-2005.
Totodată, a fost respinsă o cerere prin care se solicita instanței să ceară Serviciului de probațiune Iași să întocmească referate de evaluare în cazul celor judecați în acest dosar.
Tot la termenul din 4 iulie, procurorul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) a cerut instanței supreme condamnarea lui Relu Fenechiu și a celorlalți inculpați din dosarul „Transformatorul” la pedepse cu închisoarea cu executare orientate spre maxim, pentru infracțiunile de care aceștia sunt acuzați pedeapsa maximă fiind de 15 ani.
De asemenea, procurorul DNA a solicitat ca inculpații să plătească despăgubiri civile. Astfel, procurorul a cerut ca Ioan Turbatu, Relu Fenechiu, Lucian Fenechiu și Mihai Bogdan Damian să plătească, în solidar, 3,3 milioane de lei, plus TVA, iar Ion Mărghidan, în solidar cu Relu Fenechiu, Lucian Fenechiu și Mihai Bogdan Damian, alți 2,2 milioane de lei.
Reprezentantul DNA a mai cerut ca Petru Andronache să plătească, în solidar cu Relu Fenechiu, Lucian Fenechiu și Mihai Bogdan Damian, 5,3 milioane de lei, plus TVA.
Procurorul a solicitat instanței și să mențină sechestrul asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților.
În ultimul său cuvânt, Relu Fenechiu a arătat că este „ponderat optimist” și că părinții săi sunt disperați că ar putea fi condamnat la 15 ani de închisoare. „Sunt ponderat optimist în ceea ce privește decizia pe care o veți lua în acest dosar și totodată sunt contrariat de acuzațiile și susținerile procurorilor DNA. Trebuie să înțelegeți că părinții mei sunt disperați că voi fi condamnat la 15 ani de închisoare. Cum puteam eu să fac acele fapte alături de oameni pe care fie nu-i cunoaștem, fie îi văzusem odată sau de cel mult două ori în viață. (…) Nu pot să vă cer, dar sper că veți consulta cu atenție documentele depuse astăzi de avocații mei, privind situația acelor transformatoare, pentru că dacă o veți face, veți observa că nu puteți decât să anulați rechizitoriul DNA”, a spus Fenechiu.
Fratele acestuia, Lucian Fenechiu, a arătat că, în toată perioada în care a făcut afaceri, nu a simțit că face ceva ilegal, că nu simte nici acum că ceea ce a făcut este ilegal. El s-a declarat nevinovat și a lăsat decizia la latitudinea judecătorilor, la fel cum au făcut și ceilalți trei inculpați din dosar.
Avocații au arătat pe rând că acuzațiile DNA nu sunt probate, că toate transformatoarele și componentele au fost utilizate și folosite astfel că prejudiciul constatat de DNA nu există.
Avocatul Gheorghiță Mateuț a cerut instanței achitarea lui Relu Fenechiu, Lucian Fenechiu și Mihai Bogdan Damian, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de care sunt acuzați de procurorii anticorupție.
De asemenea, Mateuț a cerut ridicarea sechestrului de pe bunurile lui Relu Fenechiu și ale lui Lucian Fenechiu.
Potrivit avocatului, în acest dosar nu sunt probe că Relu Fenechiu și Lucian Fenechiu au avut o înțelegere cu foștii directori ai Sucursalei de Întreținere și Servicii Energetice Electrice (SISEE) Moldova trimiși în judecată.
Avocatul a precizat că Relu Fenechiu a fost văzut o dată sau de două ori în sediul Sucursalei de Întreținere și Servicii Energetice Electrice Moldova, prezenta acestuia fiind justificată de raporturile comerciale desfășurate de SC Fene Grup SA cu SISEE.
„Nu există nici măcar o singură probă din care să rezulte contribuția materială a inculpaților Fenechiu Relu și Lucian la săvârșirea unei fapte de abuz în serviciu”, a precizat, în fața instanței supreme, Gheorghiță Mateuț, avocatul lui Relu și Lucian Fenechiu.
Premierul Victor Ponta declara că nu exclude să preia ca interimar conducerea Ministerului Transporturilor în cazul în care Relu Fenechiu va fi condamnat de instanță, dar a precizat că ar regreta înlocuirea acestuia.
Atât Ponta, cât și președintele PNL, Crin Antonescu, au declarat de mai multe ori că speră ca pe 4 iulie, la termenul de judecată, Relu Fenechiu să fie declarat nevinovat, dar că acesta va fi înlocuit din postul de ministru dacă judecătorii vor emite o decizie de condamnare.
Deputatul PNL Relu Fenechiu a fost trimis în judecată de procurorii DNA în iunie 2012, în dosarul cunoscut ca „Transformatorul”, fiind acuzat că prin firmele sale a vândut transformatoare și întreruptoare uzate și vechi la prețuri de produse noi către Sucursala de Întreținere si Servicii Energetice Electrice (SISEE) Moldova, cu complicitatea fostei conduceri a instituției.
În acest dosar, alături de Fenechiu sunt judecați fratele acestuia, Lucian Fenechiu, acționar sau administrator la aceleași firme, și Mihai Bogdan Damian, asociat unic și administrator la SC Euro Plus SRL Iași și acționar al SC Fene Grup SA, pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată și continuată și complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcționarul public a obținut pentru altul un avantaj patrimonial.
Procurorii anticorupție i-au trimis în judecată și pe Ioan Turbatu, director general al SISEE Moldova în perioada 2002 – 2004, pentru abuz în serviciu în formă calificată și continuată, Ion Mărghidan, director general al SISEE Moldova în perioada 2004 – 2005, pentru abuz în serviciu în formă calificată și continuată și abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcționarul public a obținut pentru altul un avantaj patrimonial, în formă continuată, Petru Andronache, director comercial al SISEE Moldova în perioada 2002 – 2005, pentru abuz în serviciu în formă calificată continuată și abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcționarul public a obținut pentru altul un avantaj patrimonial, în formă continuată.
Potrivit DNA, pe lângă achizițiile normale de echipamente și piese de schimb, în perioada 2002 – 2005, SISEE Moldova a realizat și achiziții de la un grup de patru firme – SC La Rocca SRL, SC Tehnorom SRL, SC Fene Grup SA și SC Euro Plus SRL – fără să respecte prevederile legislației cu privire la achizițiile publice, în condiții de favorizare a acestor firme, de la care s-au cumpărat, la prețuri de produse noi, transformatoare și întreruptoare uzate și vechi, fabricate în anii 1970 – 1980, potrivit procurorilor.
Totodată, procurorii au arătat că 99,98 la sută dintre produsele respective au rămas permanent în stocul SISEE Moldova, devenind în final achiziții de produse vechi, folosite, fără justificare economică, inutile și cauzatoare de prejudicii bugetului societății, făcute cu scopul de a favoriza firmele ce le livrau.
Potrivit rechizitoriului, prejudiciul total este de 7.529.594,1 lei (6.327.390 de lei plus TVA) și reprezintă valoarea echipamentelor necorespunzătoare achiziționate. Prejudiciul este rezultatul a 46 acte materiale, derulate în perioada 2002 – 2005, fiecare act material însemnând o achiziție publică efectuată de SISEE Moldova de la firmele SC La Rocca SRL, SC Fene Grup SA, SC Euro Plus SRL și SC Tehnorom SRL.
Filiala de Întreținere și Servicii Energetice „Electrica Serv” SA – SISE Electrica Moldova s-a constituit parte civilă în această cauză, pentru suma reprezentând valoarea prejudiciului.