Premierul Victor Ponta a declarat că discută cu liderii PNL despre propunerea de confiscare a averilor ilicite și a explicat că aceasta urmează tendința europeană „follow the money” (urmărește banii-n.r.), în condițiile în care persoanele sancționate penal rămân în prezent cu averea dobândită ilicit
„Am discutat și urmează să discutăm în continuare. Este o modificare deja la nivel european, iar faptul că avem în România foarte multe cauze penale în care nu recuperăm prejudiciul… e bine că mai ajung în închisoare cei care comit fapte penale, dar aș vrea să recuperăm prejudicii cât mai multe”, a spus Ponta.
El a arătat că, în România, nu sunt aplicate în prezent destule sancțiuni, inclusiv pecuniare, celor care au venituri în urma unor acțiuni ilegale.
„Mentalitatea anglo-saxonă este «follow the money», mergi în primul și în primul rând și ia-i banii celui care a încălcat legea și, după aceea, sigur, îl sancționezi. Noi, cu chiu, cu vai, după niște ani, îl sancționăm, dar rămâne cu averile, cu casele, cu mașinile, cu conturile, nu pățește niciodată nimic. Deci, e o tendință la nivel european pe care eu o susțin și cred că e foarte utilă României”, a explicat premierul.
Întrebat de jurnaliști dacă a formulat această propunere în calitate de lider USL, de președinte PSD sau de șef al Executivului, Ponta a răspuns că nici el nu știe, dar că opinia sa este importantă.
„Acum, nici eu nu mai știu, sunt persoană, sunt Guvern, sunt USL… Decizia va aparține, în mod sigur, comisiei constituționale, însă cred că opinia mea e importantă, scuzați-mi lipsa de modestie”, a răspuns premierul zâmbind.
Și Laura Codruța Kovesi, propusă la șefia Direcției Naționale Anticorupție, a declarat, joi, după audierea la Consiliul Superior al Magistraturii, că printre prioritățile sale se numără confiscarea extinsă, adăugând că au fost multe cazuri de persoane condamnate pentru corupție, dar care și-au păstrat averile obținute ilicit.