Ponta spune că nu a lipsit „nici măcar o singură zi de la serviciu”. OPT DECIZII din Monitorul Oficial ÎL CONTRAZIC
Într-o singură intervenție telefonică la Antena 3, premierul Victor Ponta a reușit să spună cel puțin două lucruri care nu se dovedesc a fi adevărate. Primul, că un întreg etaj al Spitalului Universitar a fost închis special pentru operația soției ambasadorului oldandez, Cristina van Bonzel Gomez, informație nesusținută de medicii care lucrează în unitatea medicală, dar nici de pacienții internați în aceeași perioadă.
A doua este aceea că premierul nu a lipsit de la serviciu nici o zi în cei trei ani de când conduce Guvernul. Și această informație este falsă, iar asta o dovedesc cele opt decizii semnate chiar de Victor Ponta și publicate în Monitorului Oficial, prin care acesta își deleagă atribuțiile pe perioade limitate. În realitate, premierul a lipsit, în total, 38 de zile de la conducerea Executivului.
Prima dată când și-a delegat atribuțiile a fost pe 24 decembrie 2013. În aceeași zi, Victor Ponta a semnat trei astfel de decizii, delegându-i, pe rând, pe Daniel Chițoiu, Liviu Dragnea și Gabriel Oprea, cei trei vicepremieri de atunci. În total, Victor Ponta a fost absent atunci nouă zile.
Mai jos vă prezentăm toate cele opt decizii, publicate în Monitorului Oficial, prin care Victor Ponta își deleagă atribuțiile pe perioade limitate:
1. „În perioada 28-30 decembrie 2013, domnul Daniel Chițoiu, viceprim-ministru, ministrul finanțelor publice, exercită atribuțiile prim-ministrului privind conducerea operativă a activității Guvernului României”- sursă: Monitorul Oficial
2. „În perioada 31 decembrie 2013 – 2 ianuarie 2014, domnul Gabriel Oprea, viceprim-ministru, exercită atribuțiile prim-ministrului privind conducerea operativă a activității Guvernului României”- sursă: Monitorul Oficial
3. „În perioada 3-5 ianuarie 2014, domnul Nicolae-Liviu Dragnea, viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, exercită atribuțiile prim-ministrului privind conducerea operativă a activității Guvernului României” – sursă: Monitorul Oficial
4. A patra decizie prin care și-a delegat atribuțiile a fost în noiembrie 2014, pentru șase zile. Aceasta a fost perioada în care Victor Ponta a plecat în Dubai, alături de Sebastian Ghiță, imediat după ce a pierdut alegerile prezidențiale.
„În perioada 19-24 noiembrie 2014, domnul Gabriel Oprea, viceprim-ministru pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, exercită atribuțiile prim-ministrului privind conducerea operativă a activității Guvernului României”- sursă: Monitorul Oficial
5. Tot pe Gabriel Oprea l-a însărcinat cu atribuțiile de premier și în februarie 2015, pentru opt zile.
În perioada 10-17 februarie 2015, domnul Gabriel Oprea, viceprim-ministru pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, exercită atribuțiile prim-ministrului privind conducerea operativă a activității Guvernului României” – sursă: Monitorul Oficial
6. Cinci zile a lipsit Victor Ponta la începutul lunii aprilie.
„În perioada 9-13 aprilie 2015, domnul Gabriel Oprea, viceprim-ministru pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, exercită atribuțiile prim-ministrului privind conducerea operativă a activității Guvernului României” – sursă: Monitorul Oficial
7. În aceeași lună, aprilie 2015, Victor Ponta a mai plecat șase zile de la Guvern.
„În perioada 30 aprilie – 5 mai 2015, domnul Gabriel Oprea, viceprim-ministru pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, exercită atribuțiile prim-ministrului privind conducerea operativă a activității Guvernului României” – sursă: Monitorul Oficial
8. Ultima dată când Victor Ponta și-a delegat atribuțiile de premier, lăsându-l pe Gabriel Oprea la conducere, a fost în luna iunie 2015, din cauza operației suferite la genunchiul stâng, în Turcia.
„În perioada 16-19 iunie 2015, domnul Gabriel Oprea, viceprim-ministru pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, exercită atribuțiile prim-ministrului privind conducerea operativă a activității Guvernului României” – sursă: Monitorul Oficial
La final, Victor Ponta i-a solicitat președintelui Klaus Iohannis să-l desemneze prim-ministru interimar pe Gabriel Oprea, pe o perioadă de „maximum 28 de zile”.
„Am trei ani și mai bine de când sunt premier și nu am petrecut nici măcar o singură zi în care să lipsesc de la serviciu sau să stau în pat, nu am avut o răceală. Tot timpul am fost în activitate, cred că s-au strâns lucrurile astea, și oboseală și stres”, a declarat Ponta, duminică seara, la Antena3.
Însă tot el a afirmat, la scurt timp, că Gabriel Oprea a mai condus Guvernul. „Domnul Oprea a mai condus Guvernul și îl poate conduce foarte bine atâtea zile câte îmi vor fi necesare să fiu aici (…) Nu se blochează nimic. Gabi Oprea are experiența necesară, lucrurile de zi cu zi sunt gestionate foarte bine în formula actuală”, a adăugat Victor Ponta.