Ponta sugerează că Geoană i-a cerut sprijin pentru șefia NATO. Ce a răspuns premierul
Premierul Victor Ponta susține că „este foarte posibil” ca viitorul Secretar General al NATO să fie un român, șeful Guvernului dând de înțeles că cel care i-a cerut deja sprijinul în acest sens este fostul lider PSD, Mircea Geoană.
„Altcineva, nu domnul Băsescu, a venit la mine și mi-a cerut sprijinul. I-am spus că indiferent de ce ne-am suparat noi odată, dacă e vorba de o poziție pentru România, îl voi susține”, a relatat Ponta discuția, Geoană numărându-se printre cei cu care actualul lider al PSD a avut relații tensionate care au dus până la excluderea din PSD în 2011 a fostului președinte al Senatului.
Întrebat explicit dacă discuția relatată a fost cu Mircea Geoană, Victor Ponta nu a infirmat acest lucru. „Nu pot nici să confirm, nici să infirm”, s-a eschivat premierul să pronunțe și numele.
În calculele premierului, România, alături de Polonia, ar avea șanse mari să primească din 2014 șefia NATO, la nivelul Cartierului General existând „o anumită tradiție” ca funcția să i se ofere unuia dintre statele mai nou intrate în Organizația Nord-Atlantică. Liderul PSD spune însă că susținerea internă nu se poate generaliza în acest moment. „Dacă va fi vorba de secretar general sau de o altă funcție, primul semn ar fi să nu-l mai omorâm noi din România”, a adăugat Ponta, într-un interviu la B1.
Contactat de gândul, Mircea Geoană a evitat să dacă a avut o discuție cu Victor Ponta în acest sens, limitându-se la a menționa că în recenta vizită în Statele Unite a susținut ideea că funcța trebuie să revină uneie din țările din noul val. „Și în întâlnirile de la Congres, și în întâlnirile cu Administrația Obama, și în întâlnirea de la Pentagon sau cu cei din mediul academic american, am pledat ca Secretariatul General al NATO să revină în 2014 uneia dintre țările nou aliate”, spune Geoană.