Prima pagină » Știri politice » Ponta susține comasarea alegerilor, dar nu crede că opoziția va fi de acord: Trebuie convinși înfierbântații de la PNL

Ponta susține comasarea alegerilor, dar nu crede că opoziția va fi de acord: Trebuie convinși înfierbântații de la PNL

Ponta susține comasarea alegerilor, dar nu crede că opoziția va fi de acord: Trebuie convinși înfierbântații de la PNL
Ponta susține comasarea alegerilor, dar nu crede că opoziția va fi de acord: Trebuie convinși înfierbântații de la PNL

La finalul discursului suținut, luni, în Camera Deputaților, în cadrul „Orei prim-ministrului”, Victor Ponta a fost întrebat de jurnaliști dacă este de acord cu comasarea alegerilor, așa cum propune Liviu Dragnea. El a răspuns că, având în vedere că nu intenționează să mai candideze, acestea pot fi „și comasate și separate”, dar a subliniat faptul că trebuie modificată Constituția.

El a afirmat că pentru un guvern este mai bine să se organizeze cât mai puține alegeri.

„Cu Guvernul pe care-l conduc eu putem să implementăm ceea ce este acum în vigoare, nu ceea ce va fi în viitor. Altfel, ce să spun? Sigur că e mai bine pentru un guvern să aibă alegeri mai puține, dar trebuie să se vorbească și cu înfierbântații ăștia de la PNL, care acuma vor în fiecare zi alegeri. Înainte fugeau de alegeri ca dracu’ de tămâie, acuma vor în fiecare zi alegeri și îmi fac plângeri penale după ce au votat ei în Parlament să nu se mai facă alegeri. Dacă Liviu (Dragnea, președintele interimar al PSD – n.r.) reușește să aibă o discuție serioasă cu cei de la PNL… Păi, n-au fugit de la comisia de modificare a Constituției? Dacă-i prinde și îi aduce înapoi e foarte bine”, a spus Ponta.

Președintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a declarat duminică, la Antena 3, că va propune un nou proiect de comasare a alegerilor, în care mandatele tuturor aleșilor vor fi de cinci ani, afirmând că altfel România nu poate avea proiecte durabile, și speră și în sprijinul lui Klaus Iohannis.