Ponta: Voi putea conduce țara ca prim-ministru cu Traian Băsescu la Cotroceni, până la alegeri
Premierul Victor Ponta a declarat, marți, că va putea conduce România, ca prim-ministru, avându-l la Palatul Cotroceni ca președinte pe Traian Băsescu, el exprimându-și totodată convingerea că „oamenii” vor fi alături de USL și de Guvern
Întrebat de moderatorul televiziunii publice dacă va putea să conducă țara, până la alegeri, cu Traian Băsescu la Cotroceni, premierul a răspuns afirmativ.
„Da, voi putea să o conduc ca prim-ministru și sunt convins că oamenii vor fi alături de USL și de Guvern”, a spus Ponta.
Premierul Victor Ponta a declarat, marți, că el nu va fi niciodată „sclavul” președintelui Traian Băsescu, el precizând că nu poate fi ca Vasile Blaga, Mihail Neamțu sau Mihai Răzvan Ungureanu, și a afirmat că este convins că Traian Băsescu este „incapabil uman” de a dialoga.
În 30 iulie, premierul Victor Ponta a declarat că va face tot posibil să nu mai interfereze cu Traian Băsescu dacă acesta va reveni la Palatul Cotroceni și că nici măcar nu va mai participa la ședințele CSAT, spunând că, dacă sunt documente importante, Băsescu poate să i le transmită spre semnare.
El a spus totodată, la RTV, că nu va mai avea nicio discuție telefonică cu Băsescu și că îl va lăsa pe acesta să participe la reuniunile Consiliului European, conform deciziei Curții Constituționale.
Ponta declara, săptămâna trecută, pentru MEDIAFAX, că el poate coabita, ca premier, cu orice președinte care își respectă atribuțiile constituționale, precizând că Traian Băsescu nu și le-a respectat și pare că nu vrea să și le respecte.