Ponta vrea ca românii din DIASPORA să se înscrie pe listele electorale CU ȘASE LUNI ÎNAINTE de alegeri

Publicat: 20 04. 2015, 11:39

This browser does not support the video element.

Pesediștii i-au cerut președintelui Klaus Iohannis să-i întrebe pe cei de la PNL dacă mai susțin revizuirea Constituției, premierul Ponta afirmând că ar fi o mare greșeală dacă s-ar abandona acest proiect. La începutul consultărilor premierul și președintele au avut un mic schimb de replici pe tema locurilor la masă. Premierul a dorit să se așeze pe o parte a mesei, dar a observat că locurile erau rezervate Administrației Prezidențiale. Premierul a subliniat că acelea erau locurile obișnuite pentru invitați, Klaus Iohannis replicând „se mai schimbă câte ceva”. Delegația PSD a fost compusă din Victor Ponta, Liviu Dragnea, Ioan Chelaru, Valeriu Zgonea, Andrei Dolineaschi și Gabriele Podașcă. 

La finalul consultărior cu președintele, Victor Ponta a spus că susține noua lege electorală, pe baza căreia parlamentarii vor fi aleși prin vot proporțional – listă, iar numărul acestora se va reduce. Liderul PSD a adăugat că este de acord cu finanțarea campaniilor electorale de la stat, banii urmând să treacă prin bancă pentru a se elimina banii negri.

În privința votului din afara țării, președintele PSD a declarat că dorește ca de organizarea alegerilor din Diaspora să ocupe Autoritatea Electorală Permanentă, iar cetățenii din afara granițelor să se înscrie pe listele electorale cu șase luni înaintea scrutinului.

Ponta a precizat că la proiectul de lege privind alegerile locale, social-democrații vor ca primarii să fie aleși dintr-un singur tur în timp ce președinții de Consilii Județene să fie aleși prin vot indirect.

„La pachet cu modificarea legilor electorale era vorba de revizuirea constituției. Colegii de la PNL nu au luat o decizie politică, este important să știm dacă o mai putem face în acest an, ar fi o mare greșeală, am ajuns într-o fază avansată”, a spus Ponta.

Întrebat dacă PSD susține eliminarea imunității parlamentarilor din Constituție, Ponta a evitat un răspuns clar, afirmând că în Parlament s-a modificat atât statutul deputaților și senatorilor cât și regulamentul Senatului.

Președintele Klaus Iohannis a chemat partidele parlamentare la consultări, tema discuțiilor fiind noua lege electorală și finanțarea partidelor și campaniilor electorale.