Ponta vrea să îl și conducă la aeroport pe premierul chinez: „Și-ar dori foarte mult să îi facă o surpriză”

Ponta vrea să îl și conducă la aeroport pe premierul chinez: „Și-ar dori foarte mult să îi facă o surpriză
Publicat: 27/11/2013, 16:56
Actualizat: 20/03/2015, 22:30

După ce l-a așteptat, în mod excepțional, cu garda de onoare, la scara avionului, Victor Ponta vrea să îl conducă pe premierul chinez, Li Keqiang, și la aeroport. Momentul, neprevăzut în programul oficial, a fost negociat în timp ce Li se află la Parlament, de către consilierul de stat Geanina Pușcașu, cu stafful acestuia. Mesagera premierului le-a transmis astfel oficialilor chinezi care se ocupă de protocolul vizitei că Ponta „și-ar dori foarte mult să îi facă o surpriză, să îl conducă la aeroport și eventual să bea un ceai acolo”.

Gesturile de protocol peste uzanțe au fost o constantă pe parcursul tuturor celor trei zile cât Li a stat la București.În mod excepțional, la discursul pe care îl susține în fața Camerelor Reunite, lui Li i s-a rezervat un loc special între președinții acestora, pe cea mai înaltă treaptă a sălii. Pentru același discurs, Palatul Parlamentului a fost verificat amănunțit de peste 100 de ofițeri de securitate din China, 14 dintre ei răsfoind mănunțit până și Cartea de Onoare a Senatului înainte ca Li să semneze.

Doar președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a avut o scăpare de la regulile de protocol după ce a fost cel care s-a ocupat personal de mobilizarea parlamentarilor să fie prezenți în sală, alături de președinții consiliilor județene din țară. După întâlnirea cu președintele Senatului, premierul chinez trebuia condus de acesta până la mijlocul unui hol care delimitează cele două Camere, pentru a fi întâmpinat de președintele Camerei Deputaților. Cum Valeriu Zgonea întârzia, Crin Antonescu a fost nevoit să îl ducă pe Li până la sala unde urma să aibă loc a doua sa întâlnire, cu șeful Camerei Deputaților.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Motivul pentru care un român nu mai are voie să calce timp de un an...
Gabi Bădălău, decizie RADICALĂ după ce a pierdut procesul cu Claudia Pătrășcanu! Ce urmează să...
FOTO. Gafă uriașă a uneia dintre cele mai frumoase femei
Anchetă în Timiș după ce, în spațiul public, au apărut informații că o tânără s-ar...
Doliu uriaș! A murit actorul din „Liceenii”. Anunțul trist a fost făcut de Teatrul Național...
VIDEO. Momentul în care cântăreața greacă Marinella se prăbușește pe scenă. Artista a suferit un...
Acuzații de „blat” la adresa Antena 1, după ce Nicolai Tand și Sorin Brotnei au...
Mihaela Rădulescu, apariție de infarct la 55 de ani. Decolteul uriaș a făcut victime! Fanii...
Debit triplu pe Dunăre şi Cod Roşu de ploi adus de ciclonul Ashley. Când se...
"Am murit pe masa de operație, iar ce am văzut apoi e foarte diferit de...
Parada de 1 decembrie 2024 ar putea fi mutată în altă zi! Care este motivul...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
🔥 Preț bun la Dacia Duster III! Descoperă reducerile și dotările!
Premierul Marii Britanii se va întâlni cu Ursula von der Leyen pentru îmbunătăţirea relaţiilor cu...
Ultimele zile de PACE și primele zile de război în Europa
Pedeapsă pentru Băsescu. Fostul președinte al României NU a scăpat nepedepsit
Trucuri pentru curățat husa de la telefon. Cum devine impecabilă
Ce a putut să facă un român la ușa apartamentului său, pe scara blocului. Ceilalți...
Ana Maria Vasiliu, înmormântată în rochia de mireasă! Detalii cutremurătoare
A renunțat Flick la prieteni pentru relație? „Eram văzut ca eternul burlac, petrecăreț. Eram petrecărețul...
Surpriză de neuitat pentru Livia Eftimie! Cum i-a celebrat Spike ziua de naștere
BANCUL ZILEI. Bubulina către Bulă: - Să nu se însoare cu proasta aceea!
Inteligența Artificială poate face „81 de ani de muncă de detectiv în 30 de ore”