PPDD îi cere lui Ponta să-l excludă pe Cernea din grupul USL. „Dacă aveți nevoie de voturile homosexualilor și degeneraților, vă înțelegem”

Publicat: 16 04. 2013, 15:41
Actualizat: 31 07. 2014, 14:33

PPDD i-a transmis o scrisoare deschisă premierului Victor Ponta, în care îi cere să se delimiteze de inițiativele deputatului Remus Cernea privind tăierea fondurilor pentru culte și legalizarea parteneriatului civil între homosexuali. Mai mult, liderul de grup al deputaților pepedediști, Radu Popa, se declară apărător al BOR pe această problemă.

„Considerăm îngrijorător faptul că un deputat al arcului guvernamental exprimă astfel de opinii. Vă solicit public ca în calitate de Prim-ministru, să vă delimitați de declarațiile deputatului Remus Cernea și să-l excludeți din grupul parlamentar PSD. Dacă, însă, aveți nevoie de voturile homosexualilor și ale altor degenerați din România, pentru că intenționați să candidați la prezidențiale în 2014 contra lui Crin Antonescu, vă înțelegem”, se arată în scrisoarea deputatului Radu Popa.

Totodată, el consideră că toate aceste acțiuni sunt dăunătoare Bisericii, mai ales în condițiile în care, spune el, România nu este un stat laic, ci social.

„Discuția actuală inițiată de deputatul Remus Cernea privind finanțarea Bisericii și parteneriatul civil între homosexuali este un afront al valorile democratice și creștine. Mă angajez, în numele grupului parlamentar PPDD, să apăr poziția Bisericii Naționale în această chestiune”, se mai arată în scrisoarea deschisă.

Deputatul Partidului Verde, Remus Cernea, a propus ca Biserica să nu mai fie finanțată din bugetul de stat, ndar și introducerea parteneriatului civil între persoanele de același sex. Aceste inițative au fost criticate de parlamentari, însă atât premierul, cât și președintele Senatului, Crin Antonescu, au declarat că „este de lăudat că cineva are curajul să le facă”.