Pragul pentru ABUZ ÎN SERVICIU, eliminat de Comisia juridică a Camerei Deputaților. Ce au propus aleșii
Pragul pentru abuz în serviciu a fost eliminat, marți, de Comisia juridică a Camerei Deputaților, cea care întocmește raportul ce este propus plenului pentru un vot decisiv. Ședința de plen este programată pentru miercuri, 5 aprilie.
Scandalul a fost la el acasă în Parlament, într-una dintre cele mai tensionate ședințe din ultima vreme.
Propunerea Guvernului, adoptată
Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a dat raport de adoptare proiectului de lege care modifică Codul penal şi vizează abuzul şi neglijenţa în serviciu, fiind acceptată forma venită de la Guvern.
În acest fel, a fost eliminat pragul de la care se consideră infracţiune pentru abuz în serviciu.
„În acest moment, coaliţia de guvernare îşi retrage toate amendamentele depuse astăzi în Comisia juridică şi vom vota eliminarea tuturor amendamentelor adoptate la Senat, inclusiv acel prag stabilit. Propun un raport de adoptare pentru forma venită de la Guvern”, a spus preşedintele Comisiei juridice, Laura Vicol.
După ce a supus la vot aceste propuneri, Vicol a menţionat că pentru infracţiunea de abuz în serviciu nu mai există prag.
„A fost eliminat amendamentul votat la Senat, pentru că aceasta era problema societăţii civile, în primul rând. Aşa cum a solicitat societatea civilă, în acest moment am respectat solicitarea. Forma venită de la Guvern a fost votată în majoritate în Comisia juridică” – Laura Vicol
Astfel, s-a renunţat la pragul de 250.000 de lei pus pentru infracţiunea de abuz în serviciu. Pragul nu mai există deloc în varianta votată de Comisia Juridică din Camera Deputaţilor, variantă care este propusă plenului Camerei Deputaţilor, for decizional.