Prima pagină » Știri politice » PRECIZĂRI. Dancă susține că Guvernul Orban a salvat ratingul de țară: „PSD vrea să bage România în faliment”

PRECIZĂRI. Dancă susține că Guvernul Orban a salvat ratingul de țară: „PSD vrea să bage România în faliment”

PRECIZĂRI. Dancă susține că Guvernul Orban a salvat ratingul de țară: „PSD vrea să bage România în faliment”

Şeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă, afirmă că Guvernul a salvat acest rating, dar social-democraţii „bagă România în faliment”.

„Guvernul Orban a salvat ratingul de ţară in timp ce PSD vrea să bage Romania în faliment. Ca urmare a măsurilor luate rapid de Guvernul Orban pentru a contracara efectele economice negative provocate de pandemia Covid şi pentru modul responsabil de gestionare a finanţelor publice, România rămâne o ţară recomandată pentru investiţii de agenţiile internaţionale de rating”, a scris Ionel Dancă, şeful Cancelariei premierului, pe Facebook.

Dancă acuză că „riscul de ţară al României rămâne PSD” deoarece „vrea să bage România în faliment prin măsuri populiste adoptate în Parlament, în timp ce guvernarea PNL a salvat ţara din criza sanitară şi a câştigat încrederea românilor şi a investitorilor”.

Reacția lui Florin Cîțu

Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a declarat că menținerea ratingului de țară pentru România, acordat de agenția Standard & Poor’s, arată încrederea în guvernul român și în politicile guvernamentale. Ministrul a adăugat că decizia de menținere a ratingului a demontat estimările făcute de „teroriștii economici din Parlamentul României”, subliniind că, Guvernul a gestionat „foarte bine criza de sănătate”.

Florin Cîţu a precizat că „încă un scenariu apocaliptic a fost demontat aseară”, el numindu-i pe cei din Parlament „teroriştii economici”.

Agenţia de rating Standard & Poor’s a menţinut acelaşi rating pentru România, iar perspectiva rămâne negativă

De asemenea, ministrul Florin Cîțu a mai spus că perspectiva negativă ,„nu este responsabilitatea acestui guvern, dar ce vă garantez eu: aşa cum am reuşit să oprim această retrogradare prin acţiunile acestui guvern vom reveni la perspectiva ‘stabil’ cât mai curând. Tot ce vom face în perioada următoare va duce, veţi vedea, la revenirea perspectivei ‘stabil’ pentru România la toate agenţiile de rating. Acesta este primul pas în direcţia corectă”.

Agenţia de rating Standard & Poor’s a menţinut acelaşi rating pentru România (BBB-/A-3), precum şi perspectiva negativă asupra economiei, potrivit unui anunţ făcut vineri noapte.

„Perspectiva este negativă pentru că vedem riscuri în ceea ce priveşte balanţele fiscală şi externă în următoarele 18 luni dacă factorii de decizii nu stabilizează şi consolirează poziţia bugetară după recesiunea indusă de COVID-19”, se arată în document, citat de Mediafax.

Autor