Prima pagină » Știri politice » Preda: Cazul Pivniceru, răspunsul rapid al lui Ponta la solicitările lui Antonescu privind justiția

Preda: Cazul Pivniceru, răspunsul rapid al lui Ponta la solicitările lui Antonescu privind justiția

Preda: Cazul Pivniceru, răspunsul rapid al lui Ponta la solicitările lui Antonescu privind justiția
Prim-vicepreședintele PDL Cezar Preda a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că scandalul care o vizează pe Mona Pivniceru reprezintă "răspunsul rapid" al premierului Victor Ponta la solicitările pe care președintele interimar, Crin Antonescu, i le-a adresat acestuia legat de Justiție și CSM.

Prim-vicepreședintele PDL Cezar Preda a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că scandalul care o vizează pe Mona Pivniceru reprezintă „răspunsul rapid” al premierului Victor Ponta la solicitările pe care președintele interimar, Crin Antonescu, i le-a adresat acestuia legat de Justiție și CSM.

Cezar Preda a arătat că Victor Ponta și Crin Antonescu au obișnuit românii cu mesajele date la „televiziunile aservite fiecăruia”, iar tot prin aceste televiziuni, cei doi își dau mesaje reciproc.

„Cazul Pivniceru este răspunsul rapid al domnului Ponta la solicitările făcute de președintele interimar, interimarului de la Justiție. Într-o fracțiune de secundă, doamna nominalizată de PNL a devenit indezirabilă pentru ocuparea funcției de ministru al Justiției”, a spus Cezar Preda, comentând subiectul legat de imaginile apărute în presă cu Mona Pivniceru.

Postul RTV a publicat, joi, mai multe imagini cu judecătoarea Mona Pivniceru care intră în mașina lui Andrei Năstase, fiul cel mare al lui Adrian Năstase, fostul premier fiind încarcerat la Penitenciarul Jilava, după ce a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare în dosarul Trofeul Calității.

Contactată de gândul, Mona Pivniceru, care a fost propusă de Victor Ponta pentru postul de ministru al Justiției, a declarat că nu știa că mașina în care s-a urcat este a lui Andrei Năstase.

„Sunt niște imagini care arată că nu suntem liberi în această țară. Abia acum am aflat că este mașina lui Andrei Năstase. Nu știam în ce mașină mă urc. De unde să știu eu a cui e mașina? A venit cineva să mă ia de la mine până la tine și punct. Nu am întrebat eu a cui e mașina. Ce era să fac eu, să îl dau jos să îl interpelez: «Cine ești? Cine e mama? Cine e tata?» M-a sunat Mariana Alexandrescu”, a declarat Mona Pivniceru, pentru gandul.info.

Mona Pivniceru a spus că până luni 20 august se gândește dacă mai acceptă nominalizarea pentru postul de ministru al Justiției.

„Până luni mă mai gândesc ce fac, dacă mai merg la minister”, a mai declarat Pivniceru.

Premierul Victor Ponta a fost întrebat, joi, de ziariști, cum comentează imaginile cu Mona Pivniceru urcându-se în mașina lui Andrei Năstase, răspunzând: „Cum i s-a scos imediat un mic dosărel, o poză, taman când trebuia sa fie în Guvernul USL!”.