Predoiu a propus ca dreapta să aibă un candidat unic la Primărie, în luptă cu Firea
„Sunteți de acord ca noi trei în ultima săptămână de campanie să facem un sondaj, iar cel care este primul să primească susținerea celorlați doi?” le-a spus Cătălin Predoiu lui Daniel Barbu (ALDE) și Nicușor Dan (USB).
„Mi-e teamă că nu înțelegeți ce transmite societatea, ce scriu oamenii pe pagina de Facebook, că s-a săturat de un mod profund corupt în care a fost gestionată România. Societatea vă cere schimbarea unui mod de a face politică, nu puteți veni după ce faceți blat cu PSD să spuneți că reprezentați dreapta. Nu vor oamenii. Daca vreți să dați o dovadă, aveați posibilitatea să sprijiniți acel candidat care are posibilitatea să bată PSD-ul, care garantează că se schimbă modul de a face administrație și dumneavastră ce faceți? Mă atacați pe mine”, a replicat Nicușor Dan la Antena 3 în prima dezbatere din campania pentru alegerile locale.
De asemenea, Nicușor Dan i-a reproșat lui Cătălin Predoiu că l-a atacat prin purtătorul de cuvânt al organizației din București, Cezar Preda.
„Dacă suntem corupți, de ce ne cereți votul? Nu v-am atacat, ci am spus să ne unim. (…) Eu, spre deosebire de dumneavoastră deja am făcut lucruri în politică”, a spus Predoiu.
„Spuneți că nu mă atacați, dar o faceți deja acum”, a mai spus Dan.
„Nu vă atac, vreau să vă fac primar”, a încheiat Cătălin Predoiu, reiterând propunerea către Nicușor Dan și precizând că o va face din nou în ultima săptămână de campanie.
În sprijinul candidatului USB a luat cuvântul Liviu Mihaiu.
Candidatul ALDE, Daniel Barbu, a refuzat propunerea.
„Așa cum văd eu lucrurile nu are obiect pentru că eu nu văd ca o încleștare homerică între dreapta și stanga. (…) Partidul meu e singurul cu o platformă explicit liberală, în manule de centru dreapta, dar nu lucrăm cu manuale. Suntem singurul partid ingrijorat. (…) Cu toată părerea de rău, nu vă pot accepta propunerea”, a spus Daniel Barbu.