Predoiu: Astăzi s-a mai făcut un pas, Firea nu va fi primar
„Nu pot decât să mă bucur, este o deschidere importantă față de ultimele zile. Este adevărat, în urmă cu aproape o săptămână, am propus ca cel mai bine plasat candidat de centru-dreapta să fie susținut de toți ceilalți. Nu am cerut votul niciunui contracandidat, cer votul bucureștenilor, dar mă bucură faptul că există o deschidere în această direcție și eforturile din ultimele zile au dat rezultate”, i-a răspuns candidatul PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Predoiu, lui Nicușor Dan.
Cătălin Predoiu a afirmat că prin acceptarea realizării unui sondaj, de către Nicușor Dan, s-a făcut încă un pas pentru înfrângerea Gabrielei Firea.
„Lumea începe să vadă că ceea ce am spus acum câteva zile, la GDS, prinde contur, Gabrilea Firea nu va fi primarul general al Capitalei. Azi, s-a mai făcut un pas în această direcție”, a mai spus Predoiu, afirmând că nu a vrut să excludă pe nimeni din propunerea sa, ci a vorbit într-un studio de televiziune celor prezenți.
Candidatul USB la Primăria Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, dumnică, la TVR, că nu se va retarge din competiția electorală și nu le va propune bucureștenilor să îl voteze pe Cătălin Predoiu, afirmând, însă, că va accepta propunerea lui Predoiu de a realiza un sondaj.
La dezbaterea candidaților la Primăria Capitalei, organizată de TVR, a fost invitat și candidatul PSD, Gabriela Firea, însă aceasta a refuzat să participe.