Predoiu, de Ziua Internațională Anticorupție: Guvernul corupt neocomunist Ponta-PSD trebuie înlocuit
„În urmă cu 11 ani, ONU proclama 9 decembrie Ziua Internațională Anticorupție (adoptată și de România un an mai târziu), semnal clar privind existența unui fenomen internațional al corupției și al deciziei de a-l combate prin politici, legi și instituții anticorupție. Continuarea politicilor, legilor și instituțiilor anticorupție în Romania vor fi posibile pe termen lung dacă înlocuim guvernul corupt neocomunist Ponta-PSD cu un guvern pe linia noii politicii stabilite prin votul din 16 noiembrie. De aceea, mutările Președintelui Iohannis din următoarele trei luni vor fi cruciale pentru mersul justiției, anticorupției și democrației în România”, precizează Predoiu în mesaj.
El arată că, în România, „ca și în alte țări, avem corupție, dar de câțiva ani avem și politici, și legi și instituții anticorupție”.
„Succesele DNA au scos la lumină principala problemă a politicului din România, corupția, și au scos din joc centre de putere coruptă – la nivel local sau național. Cu toate acestea, fenomenul persistă, pentru că are, ca orice buruiană, rădăcini vechi și întinse, dar și pentru că este alimentat în continuare. DNA va fi în continuare performant în combaterea efectelor corupției, însă cauzele se rezolvă în altă parte. Schimbarea modului de funcționare a partidelor (de la constituire, până la promovare și finanțare, creșterea concurenței prin apariția de noi partide și reformarea celor existente), privatizarea prin bursă în loc de negociere directă, integrarea informațiilor în procesul de fiscalizare și impozitare sunt doar câteva măsuri care pot fi luate în zona cauzelor. Ele nu se vor lua însa de un guvern demonstrat corupt și neocomunist Ponta-PSD”, a afirmat acesta.
Prim-vicepreședintele PNL concluzionează că „primul pas spre continuarea anticorupției în Romania este un guvern izvorât din votul pro-Iohannis din 16 noiembrie”.