Prima pagină » Știri politice » Predoiu: „Mișcarea Populară nu este o mișcare, iar populară cu atât mai puțin”

Predoiu: „Mișcarea Populară nu este o mișcare, iar populară cu atât mai puțin”

Predoiu:
Prim-vicepreședintele PDL Cătălin Predoiu a declarat, la Oradea, că partidul nu va accepta un candidat comun al dreptei la Președinție decât din interiorul său, iar Vasile Blaga a spus că democrat-liberalii vor merge singuri la alegerile parlamentare și nu vor mai face "donații" partidulețelor.

Prim-vicepreședintele PDL Cătălin Predoiu a declarat, la Oradea, că partidul nu va accepta un candidat comun al dreptei la Președinție decât din interiorul său, iar Vasile Blaga a spus că democrat-liberalii vor merge singuri la alegerile parlamentare și nu vor mai face „donații” partidulețelor.

Totodată, cei doi lideri PDL au criticat Mișcarea Populară, transmite corespondentul Mediafax.

„Avem o echipă puternică și avem oameni valoroși, avem un partid în care avem o comunicare între centru și bază. Nu mai merge ca altădată, să fie o locomotivă și 20 de vagoane, ci trebuie 20 de locomotive, și sunt atâția oameni de valoare la vârful PDL”, a spus Cătălin Predoiu, duminică, la reuniunea Consiliului Județean de Coordonare al PDL Bihor.

„Mișcarea Populară nu este o mișcare, iar populară cu atât mai puțin”, a continuat prim-vicepreședintele PDL.

Predoiu le-a cerut participanților la reuniunea Consiliului Județean de Coordonare al PDL Bihor să aibă încredere în capacitatea lui „de a renaște”, susținând că are „enorm de multe resurse” în acest scop, și le-a solicitat să aibă încredere, de asemenea, în faptul că PDL este partidul cu cea mai mare legitimitate ca formațiune de opoziție și ca formațiune de dreapta.

De asemenea, el a spus că PDL nu va accepta un candidat comun la Președinție al dreptei, decât din rândurile sale și în condițiile fixate de acest partid, ridiculizând pretențiile unor voci ale Mișcării Populare ori ale Forței Civice de a impune un candidat comun care să nu fie agreat de PDL.

„Ceea ce trebuie să facem noi este să întărim partidul, pentru că nu poate exista dreapta fără PDL. Acum o lună ne cereau desființarea, acum ne cer o alianță. Da, noi suntem cei care vor coagula dreapta, dar PDL va arăta linia. În ce privește desemnarea candidatului la Președinție, PDL îl va da. O să avem Cotroceniul, indiferent cu cine din rândurile noastre, dar o să-l avem!”, a spus Predoiu.

La rândul său, Vasile Blaga, invocând numele persoanei desemnate să conducă organizația județeană Bihor a Partidului Mișcarea Populară, Mircea Matei (fost președinte PDL Oradea, fost senator PDL Bihor, fost secretar de stat în Ministerul Administrației și Internelor în guvernarea PDL, dar candidat anul trecut la un post de deputat de Oradea ca membru al PPDD Bihor), a spus că este vorba despre „ratați”, care vor pune singuri cruce acestei formațiuni.

„Ratați am văzut destui în viața mea. Dacă Mircea Matei este speranța Mișcării Populare în Bihor, deja i-a pus cruce. Mircea Matei, cel pe care Filip (n.r. – Petru Filip, fost președinte PDL Bihor, trecut la începutul anului 2012 în PSD, iar în prezent senator de Vrancea) l-a pus secretar de stat la Ministerul Administrației…”, a spus Blaga.

Referindu-se la strategia pe care o va adopta PDL în perioada următoare, Vasile Blaga a afirmat că obiectivul principal este reorganizarea partidului, reconstituirea organizațiilor și întărirea acestora, constituirea comisiilor de specialitate pe domenii și înființarea unui Guvern alternativă ca principale condiții pentru câștigarea bătăliilor politice de anul viitor și pentru revenirea, apoi, la guvernare.

„Aveți încredere, priviți spre viitor și vă garantez că vom fi din nou la guvernare, dar după alegeri, că nu are niciun rost să intrăm la guvernare cu cineva pentru câteva posturi de miniștri și de secretar de stat, pentru unu-doi prefecți”, a spus Blaga.

Președintele PDL a afirmat că primul obiectiv este un rezultat de 20% la alegerile pentru Parlamentul European, iar dacă acesta va fi obținut, atunci partidul nu va mai trebui să riposteze „partidulețelor” de dreapta, care îi cer în prezent candidați comuni pentru Președinție și Parlament.

„Obiectivul nostru este 20% și atunci vă garantez că nici nu veți mai auzi de partidulețele astea nou-înființate”, a spus liderul PDL.

„Partidul nostru va merge singur în alegerile parlamentare, nu vom mai face donații pentru nimeni, că destui au intrat și anul trecut în Parlament pe cheltuiala noastră, pe banii și pe munca noastră”, a încheiat Vasile Blaga, referindu-se la solicitările unor reprezentanți ai Forței Civice și Mișcării Populare de a deschide negocieri pentru candidaturi comune.

Cu toate acestea, atât președintele PDL Vasile Blaga, cât și alți lideri ai partidului care au participat, sâmbătă, la reuniunea Consiliului Județean de Coordonare al PDL Bihor, între care Cătălin Predoiu, Gheorghe Flutur, Andreea Paul, Roberta Anastase, Traian Igaș, Mircea Hava, au amintit că principalul adversar al PDL rămâne USL și Guvernul Ponta.

„Mă rog în fiecare zi la Dumnezeu să țină USL unită, am mai spus-o, ca să răspundă în paușal, în solidar, pentru dezastrul pe care îl face la guvernare. Au venit la guvernare pe promisiuni mincinoase și tot prin minciuni guvernează. Iar astea nu vor plăti românilor facturile, nu le vor umple cămările și nu le vor asigura caiete la copii din 15 septembrie”, a spus Vasile Blaga.

Citește și