Prima pagină » Știri politice » Predoiu, pe lista PNL pentru Senat în București. Cum rămâne cu varianta Cioloș

Predoiu, pe lista PNL pentru Senat în București. Cum rămâne cu varianta Cioloș

Predoiu, pe lista PNL pentru Senat în București. Cum rămâne cu varianta Cioloș
PNL ia în calcul posibilitatea de a-i oferi lui Cătălin Predoiu un loc eligibil pe lista pentru Senat de la București, în condițiile în care în partid se duce o luptă acerbă pentru a obține o poziție care să-i ducă pe liberali cât mai aproape de Parlament, au declarat duminică surse din PNL pentru MEDIAFAX. Potrivit acelorași surse, liberalii sunt dezamăgiți de rezultatele anumitor cercetări sociologice care sugerează că intrarea lui Dacian Cioloș în PNL i-ar scădea credibilitatea și nici nu ar oferi multe puncte în plus partidului la scrutinul din toamnă.

Cătălin Predoiu ar urma să primească un loc eligibil pe lista pentru alegerile parlamentare pe care PNL o va depune pentru Senat în București, au declarat pentru MEDIAFAX, surse din PNL, care au precizat că în partid liberalii duc o luptă acerbă pentru a obține un loc eligibil pe listele de la București.

Copreședintele PNL Alina Gorghiu a declarat, în luna iulie, că eșecul de la alegerile locale din București nu îl mai califică pe Cătălin Predoiu pentru funcția de premier și că în partid se poartă discuții și se fac sondaje pentru a vedea care este profilul premierului pe care electoratul și-l dorește, urmând ca liberalii să țină cont de acesta atunci când își vor desemna un prim-ministru.

Surse din PNL au declarat, totodată, pentru MEDIAFAX, că liberalii sunt dezamăgiți că anumite cercetări sociologice arată că electoralul nu îl mai vede pe Dacian Cioloș la fel de credibil dacă s-a alătura unui partid politic.

Copreședintele PNL Vasile Blaga declara, la sfârșitul lunii iunie, că nu va fi paritate PNL-PDL pe listele pentru alegerile parlamentare. Filialele PNL urmau să trimită până pe 15 august prima variantă a listelor pentru parlamentare. Prima ședință a conducerii liberale va avea loc luni, 22 august.

Citește și