Predoiu SE RETRAGE din cursa pentru șefia PNL și acuză un blat al șefilor de organizații. Decizia, luată după ce Orban a anunțat că e susținut de 24 de lideri din teritoriu
„Dragi prieteni, am informat acum câteva minute membrii BPN PNL privind faptul că am luat hotărârea să nu depun o moțiune în cadrul Congresului PNL din 17 iunie. (,,,) Am înțeles că simplii membri PNL își doresc succesul partidului dobândit prin luptă politică cu PSD, își doresc profesionalism și promovarea valorilor în partid, transparență și democrație internă, europenism și bunăstare pentru români. Am înțeles în același timp că ceea ce ofer eu pentru funcția de Președinte al PNL nu coincide vederilor liderilor de organizații. Din păcate, mulți și-au fixat opțiunile prin semnătură în alb, fără ca textul vreunei moțiuni să fie redactat încă. Un om politic trebuie să fie realist, cu picioarele pe pământ. Politica este arta posibilului într-un context dat. Pentru proiectul propus de mine pentru șefia PNL, acum nu se poate!”, a scris Predoiu pe pagina lui de Facebook.
Liberalul susține că a luat această decizie chiar dacă în ultimele luni a dus o campanie intensă în care a vizitat din nou organizațiile partidului și s-a ocupat de interacțiunea cu membrii și liderii de la nivel local și adaugă că va rămâne membru al PNL și va continua să militeze „pentru valorile și proiectele cuprinse în Programul de Guvernare PNL ‘Reclădirea Națională’, adoptat de PNL în 2015″.
„Mulțumesc tuturor celor care, mulți sau puțini, mi-au stat alături, m-au încurajat și m-au sprijinit! Faptul că și ei au fost de acord cu mine cu privire la această hotărâre, îmi dă certitudinea că este cel mai corect gest pentru PNL, pentru simplificarea lucrurilor în Congres, îmi dă puterea să continui mai departe, fără oprire, până în ziua succesului”, și-a încheiat acesta mesajul.
Anunțul vine la scurt timp după ce Ludovic Orban, și el aspirant la postul de șef al PNL, a transmis că are deja susținerea a 24 de organizații și că săptămâna viitoare își va depune, oficial, candidatura. Acesta a transmis și că în perioada următoare își va desemna echipa, iar printre aliații lui este și fostul secretar general al PNL, Ilie Bolojan, care a declarat că a luat decizia să îl susțină pe Orban pentru a oferi partidului „un nou început” din 17 iunie.
Liberalul a susținut că nu va spune „nici un cuvânt rău” despre colegii săi înscriși în competiția internă: „Colegii care s-au înscris în cursa pentru funcția de președinte sunt colegii noștri pe care îi respect în această campanie. Toată campania pe care o voi derula va fi o campanie marcată de corectitudine, fair play. Nu voi spune nici un cuvânt rău despre colegii mei”, a spus Orban.
Ludovic Orban a afirmat că în viitoarea echipă a PNL trebuie să se regăsească și oameni care sunt candidați, care intră în competiție cu el sau „oameni de calitate și de valoare care sprijină alți candidați”.
Fostul secretar general al PNL, Ilie Bolojan, a declarat că a luat decizia să îl susțină pe Ludovic Orban pentru a oferi partidului „un nou început” din 17 iunie.
„Am luat decizia să ne concentrăm forțele, să oferim o echipă puternică membrilor PNL, pe care să o poată alege în așa fel încât din 17 iunie să fie un nou început pentru PNL, care să ofere șansa acestui partid de a oferi mecanisme de modernizare pentru țara noastră și pentru bunăstarea cetățenilor”, a declarat Bolojan, la finalul întâlnirii.
Cătălin Predoiu a fost primul liberal care și-a anunțat candidatura la președinția PNL, încă de anul trecut, în ciuda înfrângerii zdrobitoare obținute la alegerile locale din București. Acum, în această cursă se mai află, oficial, Ludovic Orban și Cristian Bușoi. Nici o candidatură a Ralucăi Turcan nu ar fi, însă, complet exclusă, întrucât aceasta a declarat că ia în calcul această variantă.