Votarea Alinei Gorghiu în funcția de președinte interimar a PNL aduce două premiere pentru istoria partidului, fiind primul președinte femeie și fiind cel mai tânăr conducător al acestui partid – 36 de ani. Succesoarea lui Klaus Iohannis a intrat în partid în urmă cu 12 ani, la organizația din Sectorul 5. A fost consilier local la Primăria Sectorului 5 în perioada 2004-2008, iar din 2008 și până în prezent este deputat. Gorghiu este avocat de profesie, fiind membră a Comisiei Juridice din Camera Deputaților.
Alina Gorghiu l-a devansat în competiția internă din PNL pe deputatul Ludovic Orban, ea fiind susținută și de Klaus Iohannis. În prezent, Gorghiu, este vicepreședinte PNL, fiind aleasă în această funcție la Congresul din luna iunie. După preluarea partidului de Iohannis, Gorghiu a devenit și purtător de cuvânt al PNL, asumând acest rol și pentru campania prezidențială.
Liberala are o licență în științe juridice la Facultatea de Drept din București și în 2012 a devenit doctor în drept, specializarea – drept penal. Doctoratul a fost obținut la Universitatea Al. I. Cuza din Iași.
În CV-ul ei, Gorghiu și-a mai trecut studii postuniversitare în cadrul Universității București la Facultatea de Drept și un master în „comunicare și relații publice” la facultatea de comunicare și relații publice „David Ogilvy”. De asemenea, a urmat un curs de inițiere în profesia de mediator, în prezent fiind mediator autorizat.
Din 2013, Alina Gorghiu este avocat titular al cabinetului care îi poartă numele, în perioada 2005 – 2012 fiind asociată în cadrul „Gorghiu, Pop și Asociații”. Din 2008 este arbitru în cadrul Curții de Arbitraj Comercial Internațional, iar din 2010 până în 2014 a fost lector universitar. Între 2007 și 2008 a fost consilier al președintelui AVAS,
Gorghiu are o casă de locuit în București de 125 de mp luată de la ANL prin credit ipotecar, ea fiind cumpărată în 2005, iar creditul se încheie în 2018. Locuința a fost evaluată în momentul cumpărării la 17.335 de euro.
În conturile și depozitele de la Raiffeisen, Alina Gorghiu are aproximativ 210.000 lei și și aproximativ 4.800 de euro. Ea a mai trecut în declarația de avere o creanță de 100.000 de lei la cabinetul individual de avocatură Tudor Pop.