Premierul Dăncilă invită magistrații la CONSULTĂRI. Activitatea în mai multe parchete, SUSPENDATĂ de astăzi
Proaspăt întoarsă de la Madrid, unde a participat la Congresul Partidului Socialist European, ai cărui lideri au transmis că așteaptă din partea României respectarea valorilor fundamentale și a statului de drept, premierul Viorica Dăncilă a decis să deschidă consultări cu reprezentanții magistraților care și-au suspendat activitatea în această săptămână, nemulțumiți de modificările aduse legilor justiției.
„Având în vedere opiniile exprimate în spațiul public de diferite asociații profesionale din mediul juridic, premierul Viorica Dăncilă invită luni, 25 februarie 2019, ora 15:30, la Palatul Victoria, câte un reprezentant al asociațiilor de magistrați, precum și reprezentanți ai CSM, pentru discuții pe marginea legislației în domeniul justiției,” se arată într-un comunicat de presă al Guvernului, care asigură asociațiile de magistrați că există „întreaga disponibilitate a Guvernului pentru a sprijini toate instituțiile din sistemul judiciar în înfăptuirea unui act de justiție corect, cu respectarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor”.
Trei asociații de magistrați resping invitația: Discuțiile trebuiau inițiate ANTERIOR
Forumul Judecătorilor din România, Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor și Inițiativa pentru Justiție nu vor participa luni la discuțiile cu premierul Viorica Dăncilă, pe modificările aduse legilor justiției.
„Independența justiției nu se negociază! Orice dialog referitor la adoptarea OUG nr.7/2019 trebuia inițiat anterior emiterii sale, iar nu post factum, singura soluție aflată în acest moment la îndemâna legiuitorului (fie el și delegat) fiind abrogarea imediată și în integralitate a actului normativ în cauză.(…) Guvernul are obligația de a lua măsuri pozitive de natură legislativă sau administrativă în scopul suspendării imediate a punerii în aplicare a dispozițiilor din legile justiției și ordonanțele de urgență subsecvente criticate de Comisia Europeană, Comisia de la Veneția și GRECO, revizuirea acestor acte normative urmând a fi realizată prin discuții profesioniste și concrete, iar nu prin consultări formale, stabilite la prânzul de week-end și fără o agendă serioasă”, se arată într-un comunicat de presă al celor trei asociații.
Se cere Executivului să elimine limitările adoptate cu privire la libertatea de exprimare a judecătorilor și procurorilor și să abroge imediat dispozițiile referitoare la înființarea Secției speciale pentru investigarea infracțiunilor comise de magistrați.
„De asemenea, solicităm Guvernului României să abroge imediat OUG nr.77/2018, precum și prevederile referitoare la reorganizarea Inspecției Judiciare care întăresc nejustificat atribuțiile inspectorului-șef. (..) Adresăm un apel Consiliului Superior al Magistraturii și altor asociații profesionale să nu trimită reprezentanți la aceste întrevederi propuse (la care, în mod surprinzător, nu au fost invitați Președintele ICCJ sau Procurorul General al României), cât timp nu se conturează o agendă concretă cu privire la modul în care Guvernul României se angajează să transpună imediat coordonatele trasate de entitățile internaționale indicate.”
Comisia Europeană solicită explicații Guvernului României
Comisia Europeană solicită explicații Guvernului României privind modificările recente introduse de OUG 7 pe legile Justiției adoptată marți de Guvern, care par să fie în contradicție directă cu recomandările transmise prin MCV, a susținut miercuri unul dintre purtătorii de cuvânt ai Comisiei Europene.
„Comisia Europeană urmărește cu mare îngrijorare evenimentele recente privind respectarea literei legii în România. Atât conținutul, cât și procedura ultimelor schimbări, realizate prin ordonanță de urgență, fără o consultare cu judiciarul, par să fie în contradicție directă cu recomandările Comisiei, făcute prin Mecanismul de Cooperare și Verificare, susținut de toate statele membre. Așadar, Comisia va solicita explicații Guvernului României privind modificările recente. Permiteți-mi să vă amintesc că raportul nostru din luna noiembrie cere României „să creeze un sistem robust și independent pentru numirea procurorilor, bazat pe criterii clare și transparente”. De asemenea, cere „revizuirea legilor justiției, luând în considerare recomandările făcute în MCV și emise de Comisia de la Veneția și GRECO”. Modificările recente urmează o altă direcție. Cum am mai spus, România trebuie să reia urgent procesele de reformă. Acest lucru înseamnă să meargă înainte, nu înapoi și să se abțină de la orice pași care inversează progresul îndeplinit în ultimii ani”, a declarat unul dintre purtătorii de cuvânt ai Comisiei Europene la solicitarea Mediafax.
Angela Cristea (CE): Sperăm să nu ajungem la procedura de infringement
Șefa Reprezentanței CE la București, Angela Cristea, a declarat, vineri, după ce Guvernul a adoptat OUG pe justiției, că Bruxelles-ul are mai multe „instrumente” la dispoziție, precum „procedura de infringement, opțiunea nucleară” pentru sancționarea unor eventuale încălcări ale statului de drept.
„Vom folosi cu mare atenție instrumentele pe care le avem la dispoziție… există procedura de infringement, există opțiunea nucleară, dar sperăm să nu ajungem acolo”, a spus Angela Cristea, cu referire la eventualele încălcări ale principiilor statului de drept de către autoritățile de la București după adoptarea OUG pe legile justiției, potrivit RFI România.
„Încercăm să ne uităm mai mult la fapte și mai puțin la vorbe, asta este foarte important, dar suntem foarte îngrijorați. (…) Mă așteptam să apară aceste proteste ale magistraților, pentru că aceste ordonanțe se emit peste noapte, fără consultări publice cu părțile implicate, iar magistrații simt că independența le este amenințată„. a precizat Angela Cristea, care atrage atenția că apariția Secției pentru Investigare a Infracțiunilor din Justiție, în pofida recomandărilor Comisiei de la Veneția, ridică mari semne de întrebare, iar „primele sale acțiuni nu sunt de natură să ne liniștească”.
Avocatul Poporului cere răbdare: Și Dumnezeu s-a odihnit în ziua a șaptea!
Ca de obicei, ocupat cu alte cazuri decât cele considerate importante de opinia publică, Avocatul Poporului Victor Ciorbea a cerut răbdare și i-a asigurat pe jurnaliști că analizează în ritm alert dacă va ataca la Curtea Constituțională OUG 7 care modifică legile Justiției.
„I-am dat drumul la analiză deja, dar și Dumnezeu a făcut lumea în șase zile, în a șaptea s-a odihnit. Mai aveți puțintică răbdare. (…) Analizăm serios și într-un ritm foarte alert,” pretinde Ciorbea, care i-a ironizat pe jurnaliști: „Puneți-vă în mișcare #rezist, tot ce vreți, și veți găsi pe cineva care să corespundă cerințelor, cu nu știu câte stele, mai puține, mai multe, din nu știu ce partid, să vă facă ce vă dorește. Am încheiat cu capitolul ăsta. Stați liniștiți, de ce vă grăbiți?„
CSM a primit ordonanța spre avizare cu o zi înaintea aprobării
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a fost lipsit de posibilitatea reală de a exprima un aviz pe OUG privind legile justiției, a transmis vineri Secția pentru judecători a CSM.
„În ceea ce privește afirmația potrivit căreia Consiliul Superior al Magistraturii ar fi refuzat să ia măsuri pentru a contracara adoptarea O.U.G. nr. 7/2019, sunt necesare următoarele precizări:
– Solicitarea de avizare a proiectului acestui act normativ a fost transmisă Consiliului la data de 18.02.2019, cu o zi înainte de adoptarea ordonanței de urgență.În aceste condiții, Consiliul a fost lipsit de posibilitatea reală de a exprima un aviz.
– Demersurile legislative realizate anterior de Consiliul Superior al Magistraturii au vizat clarificarea unor dispoziții legale referitoare la admiterea la Institutul Național al Magistraturii, promovarea în funcții de execuție a judecătorilor și procurorilor și promovarea în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție și au respectat principiul separării carierelor„, a transmis Secția pentru judecători a CSM, într-un comunicat de presă.
Judecătorii precizează că dispoziții din actul normativ în discuție, care au suscitat interesul opiniei publice, referitoare la organizarea și conducerea Ministerului Public, nu au fost propuse de CSM.
Plenul CSM se va întruni luni dimineață pentru a dezbate efectelor adoptării OUG pe legile justiției și care sunt demersurile viitoare. nMembrii Consiliului nu au precizat dacă vor participa la discuțiile cu premierul Dăncilă.
„Luni, 25 februarie 2019, orele 10:00, se va întruni ședința Plenului, având ca unic punct pe ordinea de zi dezbaterea efectelor adoptării OUG nr.7/2019, din perspectiva demersurilor necesare a fi întreprinse. Consiliul Superior al Magistraturii asigură, pe această cale, atât corpul magistraților, cât și opinia publică, de preocuparea sa constantă pentru consolidarea statutului funcției de judecător și procuror, necesară protejării efective a drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor”, se arată într-un comunicat al CSM.
Victor Alistar (CSM) cere măsuri de corectare a prevederilor inacceptabile
Reprezentantul societății civile în CSM, Victor Alistar avertizează că OUG pe legile justiției promovată de Tudorel Toader aduce regrese semnificative față de legile justiției adoptate în Parlament, afectând separația carierelor în magistratură.
„Conținutul Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 7/2019 promovată de domnul ministru al justiției Tudorel Toader aduce semnificative regrese față de legile justiției adoptate în Parlamentul României afectând astfel unele dintre cele mai importante câștiguri aduse de aceste legi în special separația carierelor în cadrul magistraturii, cerută chiar de judecătorii din țară pentru întărirea independenței justiției,” susține Alistar într-un comunicat de presă.
Acesta arată că singura urgență semnalată de CSM era legată de modificarea calendarului privind admiterea la Institutul Național al Magistraturii în baza art. 33 din Legea 303/2004, pentru a putea să fie acoperite cu rapiditate locurile vacante în intersul funcționării instanțelor de la nivelul judecătoriilor și al justițiabilului.
„Din păcate tocmai această procedură nu s-a accelerat suficient. Deși s-a renunțat la principiul seniorității și a formării de lungă durată, modificările de la articolele 1-12 au fost cerute de sistemul judiciar și în raportul Comisiei de la Veneția.”
Reprezentantul societății civile în CSM susține că este imperios necesar ca la nivelul Guvernului să fie derulată o consultare cu asociațiile profesionale și CSM pentru inițierea de urgență a măsurilor de corectare a prevederilor inaceptabile, fie prin inițierea unei ordonanța de urgență care să abroge prevederile art. 13 punctele 10 și 12 și prevederile art 14 pct. 8, fie în subsidiar prin susținerea în Parlament a măsurilor de corectare a Ordonanței de urgență prin legea de examinare și aprobare.
„Este necesar ca în procedura de adoptare a actelor normative în domeniul justiției, chiar și în procedură de urgență să existe un timp minim de discutare a acestor măsuri, pentru a preveni situația în care norme ce răspund necesităților să fie însoțite și de norme ce reprezintă un regres de la politica publică de legiferare statuată deja de Parlament și verificată de Curtea Constituțională. Menționez că, în calitatea mea de membru al CSM, am primit proiectul Ordonanței de urgență la mapa ședinței din 19 februarie, care nici nu a putut fi discutată pe loc, iar în mod informal nu am avut cunoștință de prevederile acestei ordonanțe, cu excepția discuțiilor privitoare la tematica articolelor 1-12 și unele prevederi necesare funcționării sistemului judiciar.”
Alistar îl invită pe ministrul Justiției să evalueze dacă poate să realizeze o analiză a consecințelor inițiativelor sale asupra sistemului judiciar și să își asume public corectarea prevederilor, „care se cer acum abrogate printr-o Ordonanță de urgență, ori anulate de urgență în Parlament, precum și să explice Parlamentului și opiniei publice de ce schimbă unele dintre principiile statuate în legile justiției cum ar fi separarea carierelor”.
Dana Gîrbovan (UNJR): Ne batem în continuare pentru separarea carierelor
Președintele Uniunii Naționale a Judecătorilor din România (UNJR), Dana Gîrbovan, a declarat, vineri, la Cluj, că ordonanța care modifică legile justiției reprezintă un regres față de legea votată în Parlament și și-ar dori fie ca Guvernul să revină asupra ei, fie să o corecteze Parlamentul.
„Noi ne-am exprimat nemulțumirea vizavi de faptul că acest nou act normativ reprezintă un regres față de legile votate anul trecut în Parlament, sub aspectul separării carierei judecătorilor de cea a procurorilor. Asta nu înseamnă că ne dorim blocarea cu totul a procesului legislativ sau revenirea la forma anterioară a legilor, dinainte de a fi modificate în Parlament. Tocmai că un lucru extrem de important prin legile justiției, din punctul nostru de vedere, a fost această separare a carierelor pentru că, așa cum bine știți, un procuror în trecut putea ajunge direct la Înalta Curte de Casație și Justiție, președintele Curții Supreme de Justiție era ales cu votul procurorilor din CSM, se putea transfera foarte ușor la diferite grade de jurisdicție un judecător, procuror și invers. În urma modificărilor legilor justiției din Parlament de anul trecut s-a făcut o separare clară a carierelor, acesta a devenit un principiu ca atare în lege, un principiu care acum este încălcat prin faptul că se permite unui judecător să fie procuror-șef în acele funcții de la vârful parchetelor,” a explicat Gîrbovan.
„Eu cred că aceste argumente au scăpat Guvernului, pentru că este greu de crezut de ce să vrei să vii înapoi la o formă, după ce cu atât de multe dificultăți ai reușit să schimbe acest lucru. Sper că vom avea deschidere la dialog și aceste modificări vor fi retrase, abrogate sau modificate în Parlament, înainte de a produce efecte juridice și acest lucru este foarte important. Dar în același timp, nu cred că este o soluție sa anulăm cu totul legile justiției, pentru că asta ar însemna să anulăm inclusiv separarea carierelor, principiu pentru care noi ne batem în continuare.”