VIDEO | Premierul Florin Cîțu l-a remaniat pe ministrul Justiției, Stelian Ion. Primul ministru: „Nu mai accept pe nimeni în Guvern care să șantajeze”
This browser does not support the video element.
Premierul Florin Cîțu l-a demis, miercuri seară, pe ministrul Justiției, Stelian Ion, căruia îi reproșează că în 8 luni de mandat nu a reușit să desființeze Secția de Investigare a Infracțiunilor din Justiție (SIIJ). Interimar la Justiție în locul lui Stelian Ion a fost numit ministrul de Interne, Lucian Bode. La rândul său, vicepremierul Dan Barna a spus că Florin Cîțu „trebuie să plece”, iar Stelian Ion spune că premierul „a arătat că nu are respect pentru lege”.
Interimar la Justiție în locul lui Stelian Ion a fost numit ministrul de Interne, Lucian Bode.
UPDATE 22.36: Deputatul USR PLUS Adrian Wiener susţine problema desființării Secției Speciale este „un eşec personal al omului politic Florin Cîţu care avea toate pârghiile politice, ca premier” pentru materializarea acestui punct din programul de guvernare.
„Stelian Ion a făcut tot ce este omeneşte posibil pentru desfiinţarea SIJ. Legea se află de luni de zile în sertarele Comisiei Juridice de la Senat. Faptul că nu a fost desfiinţată este un eşec personal al omului politic Florin Cîţu care avea toate pârghiile politice, ca premier, să se implice în negocierile din Coaliţie cu UDMR”, a scris, pe Facebook, Adrian Wiener.
Reacția lui Stelian Ion: „Premierul a arătat că nu are respect pentru lege”
UPDATE 22.22: Ministrul remaniat al Justiției, Stelian Ion, a reacționat pe Facebook după anunțul lui Florin Cîțu, spunând că premierul „va pleca acasă”. Stelian Ion îl acuză, la rândul său, pe premier de „șantaj și iresponsabilitate”.
„Premierul Florin Cîțu arată în seara aceasta încă o dată că nu are respect pentru lege, pentru Constituție. Având în vedere antecedentele sale, poate că nu este de mirare. În felul acesta Florin Cîțu și-a semnat de fapt propria plecare din guvern pentru că este doar o chestiune de timp până când Florin Cîțu va pleca acasă. Șantaj și iresponsabilitate înseamnă să îi ceri imperativ ministrului justiției să îți dea un aviz la minut pe un proiect cu miză uriașă pentru care termenul legal de avizare este de 4 zile lucrătoare de la primirea originalului. Precizez încă o data că nici până la această oră originalul proiectului PNDL 3 nu a fost trimis la Ministerul Justiției pentru obținerea avizului. Povestea are și un substrat nevăzut, legat de procedura de numire a procurorilor de rang înalt aflată în derulare. Aceasta este miza nevăzută”, a scris pe Facebook Stelian Ion.
UPDATE 22.12: Edilul Sectorului 1, Clotilde Armand, e de părere că gestul premierului Florin Cîțu de a-l demite pe Stelian Ion este unul „mizerabil și mișelesc”.
„Prim-ministrul României a dat foc coaliției de guvernare pentru lupta internă din PNL. Și a ales prost. A doua oară. Iar greșelile se plătesc. Scump. Mizerabil și mișelesc gest”,scrie pe Facebook Clotilde Armand.
UPDATE 22.07: Liderul USR-PLUS Dacian Cioloș a reacționat, la scurt timp de la anunțul premierului privind remanierea ministrului Justiției, Stelian Ion, pe care îl acuză că a refuzat să avizeze proiectul de ordonanță privind programul PNDL 3. Abuzul nu e ca nu a dat Stelian Ion un aviz in cinci zile ci ca premierul pune presiuni pe in ministru al justitiei să dea un aviz, spune Cioloș.
„Promisiunea făcută primarilor PNL (nu cetățenilor români, cum spune premierul) e mai importantă decât stabilitatea și continuitatea Coaliției. Florin Cîţu demite fără motiv al doilea ministru USR PLUS, subordonând întregul guvern intereselor PNL. Abuzul nu e ca nu a dat Stelian ION un aviz in cinci zile ci ca premierul pune presiuni pe in ministru al Justitiei să dea un aviz. Acesta nu mai e un guvern de coaliție!”, a scris Cioloș pe Facebook.
Dan Barna îi cere premierului să își dea demisia
UPDATE 21.55: Vicepremierul Dan Barna a declarat, miercuri seară, că premierul Florin Cîţu nu poate conduce un Guvern, motiv pentru care ar trebui să demisioneze, acuzându-l totodată de „cinism şi rea voinţă”. Reacția lui Dan Barna vine la câteva minute după ce premierul a anunțat că l-a revocat din funcție pe ministrul Justiției, Stelian Ion.
Premierul Florin Cîțu a anunțat miercuri seară că l-a revocat din funcție pe Stelian Ion.
„Am luat o decizie necesară. Acum câteva minute am trimis președintelui României cererea de revocare din funcția de ministru al Justiției a domnului Stelian Ion. Nu voi accepta în Guvernul României miniștri care să se opună modernizării României. Stelian Ion este un ministru care din fericire nu a reușit să se impună în Coaliție. Nu a reușit să își ducă la bun sfârșit proiectele. Exemplu este desființarea Secției Speciale care nici după 8 luni de mandat nu a fost desființată. A bloca activitatea guvernului doar pentru că nu ești de acord să dezvolți comunitățile înseamnă încălcarea mandatului dat de Parlament prin programul de guvernare. Nu voi permite ca poporul român să fie șantajat. Am informat liderii Coaliției despre această demitere, nu mai accept pe nimeni în guvern care să șantajeze (…)”, a declarat Florin Cîțu.
Programul de investiții Anghel Saligny, „mărul discordiei” în Coaliție
Deși premierul a motivate gestul de remaniere a lui Stelian Ion făcând referire la desființarea SIIJ, „mărul discordiei” l-a reprezentat programul deinvestiții „Anghel Saligny”.
Premierul Florin Cîţu a declarat, miercuri, că originalul ordonanţei privind Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny„ a fost transmis Ministerului Justiţiei pe 25 august.
Stelian Ion a declarat, miercuri, că nu avea cum să dea un aviz pe Programul „Anghel Saligny” pentru că, până în prezent, nu a primit proiectul în original, menţionând că acest aviz nu trebuie privit ca un instrument politic şi „orice presiuni” asupra angajaţilor Ministerului Justiţiei sau asupra ministrului Justiţiei „nu pot fi făcute”.
De asemenea, Ministerul Justiţiei a transmis, miercuri după-amiază, că „nu au fost parcurşi toţi paşii legali prevăzuţi de HG 561/2009 privind elaborarea şi avizarea actelor normative”, în legătură cu PNDL 3.
„Ministerul Justiţiei nu a primit, până în acest moment, în original, cu respectarea condiţiilor prevăzute de Hotărârea Guvernului 561/2009, proiectul privind programul «Anghel Saligny» (PNDL 3). Ministerul Justiţiei nu se află, în acest moment, în situaţia de a aviza acest proiect, întrucât nu au fost parcurşi toţi paşii legali prevăzuţi de HG 561/2009 privind elaborarea şi avizarea actelor normative”, a transmis Ministerul Justiţiei, într-un comunicat de presă.
Instituţia precizează, de asemenea, că nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru a fi invocat un „aviz tacit” al Ministerului Justiţiei.