Premierul Ludovic Orban spune că România nu își poate permite un lockdown după alegeri: „Garantez 100% că nu va fi”
Ludovic Orban, premierul României și candidat PNL la alegerile parlamentare, a asigurat miercuri seară, la România TV, că nu va fi un nou lockdown după alegerile parlamentare din 6 decembrie.
Garantez 100% că nu va fi lockdown. România nu își poate permite așa ceva. Nu ne putem permite din punct de vedere economic, din punct de vedere al perioadei care urmează. Așa ceva nu se poate întâmpla. Cine mai susține așa ceva este o bazaconie și este de fapt o minciună de campanie în încercarea de a mai reduce susținerea pentru PNL”, a precizat premierul.
Acesta a spus că și președintele Iohannis a afirmat acest lucru și că executivul are deja seturile de măsuri necesare pentru situația epidemiologică în care ne aflăm:
Dar și președintele a spus foarte clar, a și fost întrebat pe situația asta. A spus – nici vorbă de așa ceva. Nu se pune problema unor închideri a activităților economice. Noi avem deja un set de măsuri pe care îl aplicăm local, județean, și un set de restricții suplimenatare care au fost impuse la nivel național atunci când ne-am confruntat cu creșterea numărului de cazuri. Aceste instrumente există, sunt aplicabile”, a mai declarat Orban.
Comisia Europeană avertizează: Ridicarea restricțiilor de sărbători va duce la o nouă creștere a spitalizărilor COVID! / Previziunile experților UE
Comisia Europeană arată într-un document oficial transmis Parlamentului european și Consiliului European faptul că numărul de cazuri COVID-19 și al spitalizărilor ar urma să crească dacă restricțiile impuse în contextul pandemiei de coronavirus vor fi ridicate cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
În raportul CE se precizează, de asemenea, faptul că până la apariția unor rezultatele măsurabile, după adoptarea măsurilor restrictive, pot trece și 40 de zile, mult peste cele 14 zile pe care le i-au unele state drept etalon, inclusiv România.
Comisia Europeană a adoptat o strategie pentru gestionarea durabilă a pandemiei în următoarele luni de iarnă, o perioadă care poate aduce un risc mai mare de transmitere a virusului SARS-CoV-2 din cauza unor circumstanțe specifice, cum ar fi adunările în interior.
CE nu recomandă ridicare restricțiilor de Sărbători!
În strategia se recomandă vigilență și precauție continuă pe tot parcursul iernii și până în 2021, când va avea loc lansarea vaccinurilor sigure și eficiente. Comisia va oferi apoi îndrumări suplimentare cu privire la o ridicare treptată și coordonată a măsurilor de izolare.
O abordare coordonată la nivelul UE este esențială pentru a oferi claritate oamenilor și pentru a evita reapariția virusului în preajmasărbătorilor de la sfârșitul anului.
Orice decizie de relaxare a măsurilor ar trebui luată după ce sunt luate în considerare evoluția situației epidemiologice și capacitatea suficientă pentru testare, urmărirea contactelor și tratarea pacienților.