Prima pagină » Știri politice » Premierul Marcel Ciolacu a dat mâna cu oamenii în piața din Deva: Oameni frumoși, cu energie pozitivă, care ne dau tăria de a face schimbări

Premierul Marcel Ciolacu a dat mâna cu oamenii în piața din Deva: Oameni frumoși, cu energie pozitivă, care ne dau tăria de a face schimbări

Aflat într-o vizită pentru a discuta sindicaliștii de la Complexul Energetic Hunedoara, premierul Marcel Ciolacu s-a oprit în drumul său în piața din Deva. Aici, șeful Executivului a dat mâna cu oamenii, a stat de vorbă cu aceștia și le-a ascultat nevoile, dar și problemele cu care se confruntă comunitatea lor.

După ce a rezolvat problema sindicaliștilor de pe Valea Jiului, Marcel Ciolacu a poposit printre oameni, legume și fructe, la piața din Deva. Premierul s-a fotografiat alături de comercianți, i-a îmbrățișat și a dat mâna cu ei.

De aici, premierul urmează să viziteze o fabrică care produce sticlă în județul Hunedoara, dar va merge și în „control” la Spitalul Județean de Urgență din Deva.

La finalul zilei, în jur de ora 16:00 este așteptată o conferință de presă a premierului, în comuna Băcia, urmând ca șeful social-democraților să se retragă la Timișoara, acolo unde va purta discuții politice cu liderii filialei PSD Timiș. Alături de premier la Deva, se află și secretarul general al PSD, Paul Stănescu.

CITIȚI ȘI:

VIDEO | Marcel Ciolacu, după întâlnirea cu sindicaliștii de la Complexul Energetic Hunedoara: „Plec optimist de aici. Oamenii își vor lua salariile”

VIDEO | USR pune pe hold legea privind măsurile fiscal-bugetare. Doi liberali au semnat sesizarea la CCR

Citește și