Premierul Victor Ponta a declarat că la următoarea ședință de Guvern ministrul de Externe, Titus Corlățean, va face o prezentare a situației privind cedarea patrimoniului „Fundației Gojdu”.
„Vă asigur că miercuri în ședința de guvern vom avea o notă a MAE care este situația actuală, iar ministrul va prezenta această notă. În baza celor constatate fie vom solicita Parlamentului să facă o anchetă, fie Corpului de control al Guvernului”, a spus la Antena3 primul-ministru.
El l-a acuzat pe fostul ministru de Externe, Mihai Răzvan Ungureanu, că nu a apărat interesele României.
„Cum un asemenea om este numit apoi șef la SIE, când se presupune că prima calitate devotamentul față de interesele acestei țări, iar apoi este numit prim-ministru”, a fost întrebarea retorică a lui Crin Antonescu privind poziția lui Mihai Răzvan Ungureanu față de cedarea patrimoniului Fundației Gojdu.
Citește și A doua „bombiță” a lui MRU: Crin Antonescu nu ar fi în politică dacă serviciile s-ar implica