Primele cuvinte ale premierului Ponta la începutul ședinței de guvern au fost despre încasările mai mari la buget, spunând că „sunt încasări mai mari decât erau în plan”.
El a precizat că România este cea mai disciplinată țară din punct de vedere financiar, dând exemplu deficitul pe anul trecut.
Pentru 2016, Victor Ponta le-a spus miniștrilor că obiectivul pe 2016 este reducerea TVA la toate produsele. Săptămâna trecută, premierul prezenta două variante: fie se reduce TVA, fie se reducea la 9% pentru mai multe categorii de produse.
Ca la fiecare ședință de guvern, prim-ministrul s-a îndreptat spre ministrul Transporturilor, Ioan Rus, atrăgându-i atenția că dacă Opoziția nu vrea să discute despre Masterplanul pe transport să continue aprobarea lui.
„Dacă ei vor circ, ei cu circul, hai să facem noi treabă”, a atacat PNL premierul Ponta, după ce a fost criticat de liberali pentru masterplanul pe transport.