Premierul Tudose, mesaj de Crăciun: Să vă gândiți mereu la ceea ce vă unește
Dragi români, Nașterea Domnului reprezintă un prilej de bucurie pentru noi toți. În aceste zile de sărbătoare, vă doresc tuturor momente minunate alături de cei dragi și să vă gândiți mereu la ceea ce vă unește!Crăciun fericit!”, a scris Tudose, pe pagina sa de Facebook.
De asemenea, și președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a urat „Sărbători Fericite”, pe pagina sa de Facebook.
Președintele Klaus Iohannis a transmis, duminică, un mesaj cu prilejul Crăciunului, precizând că „cel mai frumos dar” care poate fi făcut în această perioadă este arătarea aprecierii și recunoștinței față de cei din jur.
„De Crăciun, gândul ne poartă către casă, indiferent cât de departe am fi. Acasă este locul special unde ne regăsim alături de familie, de cei dragi, care aduc împlinire și liniște în viețile noastre. Să ne bucurăm de aceste momente și să nu uităm că cel mai frumos dar pe care-l putem face în această perioadă este să ne arătăm aprecierea și recunoștința față de cei din jur. Sărbătoarea Nașterii Domnului este un bun îndemn la compasiune și solidaritate cu cei care au nevoie de sprijinul nostru. Vă doresc un Crăciun Fericit oriunde v-ați afla!”, a transmis Klaus Iohannis într-un video postat pe pagina sa de Facebook.