Premierul Victor Ponta, pe „axa” Soci-Istanbul-Baku

Publicat: 13 06. 2015, 13:30
Actualizat: 14 06. 2015, 16:03

În programul oficial al premierului Victor Ponta nu apar deplasările de la Istanbul și Baku, site-ul Guvernului neavând nicio mențiune despre acestea. Nici premierul Victor Ponta nu a făcut vreun anunț oficial înainte de a pleca la Istanbul sau Baku pentru a participa la evenimentele boicotate de liderii europeni. Dacă la „Summit-ul păcii” de la Istanbul, Victor Ponta apare într-o fotografie pe site-ul președinției turce, la Baku, premierul Victor Ponta nu apare nici măcar pe lista oficială a invitaților.

În februarie 2014, premierul a participat la deschiderea Jocurilor Olimpice de iarnă de la Soci. La scurt timp după încheierea ceremoniei oficiale, pe pagina oficială de Facebook a lui Victor Ponta erau publicate două fotografii de la dineul oficial. Într-una, premierul român este prezent la o masa vecină cu cea a fostului președinte al Ucrainei, Viktor Ianukovici.

Imaginea a fost ulterior ștearsă de pe contul de Facebook al premierului Ponta.

Gândul a scris în exclusivitate că premierul Victor Ponta a fost prezent pe 23 aprilie la Istanbul pentru a participa, la invitația președintelui turc, Recep Tayyip Erdogan, la un „summit al păcii”, care a precedat ceremoniile prin care se marchează aniversarea a o sută de ani de la bătălia Dardanelelor. La evenimentul organizat de președintele Erdogan nu a participat vreun lider european. Vizita premierului nu apare pe site-ul Guvernului, nefiind prezentate imagini de la acest eveniment. Victor Ponta nu a oferit informații nici pe Facebook sau Twitter, postând doar o fotografie în care apare alături de premierul moldovean.

Summit-ul păcii, organizat la Istanbul pe 23 aprilie, la care a participat premierului Ponta, a fost un preambul la manifestările dedicate centenarului bătăliei de la Gallipoli, una dintre cele mai sângeroase confruntări din primul război mondial, câștigată de turci în fața armatelor britanice și neo-zeelandeze. Deși în fiecare an acest eveniment se sărbătorește pe 25 aprilie, anul acesta a fost devansat cu o zi, ceea ce a nemulțumit comunitatea armeană, care acuză oficialii turci că încearcă să suprapună acest eveniment unui alt eveniment istoric: genocidul armean – 24 aprilie 1915.

Ieri, după ce moțiunea de cenzură a PNL a fost respinsă în Parlament, premierul Victor Ponta a plecat la Baku la deschiderea Jocurilor Europene, ceremonia fiind boicotată de liderii europeni. Prim-ministrul român apare alături în poze alături de președintele Rusiei, Vladimir Putin, la eveniment participând și președintele Turcei și cel al Belarusului.

Șeful Cancelariei Prezidențiale, Dan Mihalache, a declarat la Realitatea TV că el a decis să nu mai meargă la deschiderea Jocurilor Europene de la Baku după ce a constatat că toți liderii din UE sunt reprezentați la un nivel foarte redus și a subliniat că prezența premierului Victor Ponta la ceremonie este o greșeală.

video: Reuters