Alegerile au tendința de a fi imprevizibile până la capăt, însă foarte puțini au anticipat victoria lui Klaus Iohannis în cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale din 16 noiembrie din România, după ce rezultatele primului tur de scrutin și sondajele îl dădeau câștigător pe premierul de centru-stânga Victor Ponta. Două elemente au avut un rol esențial în aceste alegeri: vocea puternică a românilor din străinătate și social media, al doilea element amplificându-l pe primul, menționează ziarul britanic. Pentru o țară cu o populație de 20 de milioane de locuitori, o caracteristică aparte a electoratului românesc este numărul mare al cetățenilor din diaspora – 4 milioane, un grup care s-a dovedit a fi crucial în cadrul acestor alegeri, notează sursa citată. În primul tur de scrutin din 2 noiembrie, Victor Ponta a obținut 40,4% din voturi, în timp ce Klaus Iohannis a ieșit pe locul al doilea cu 30,4% din voturi.
Cu toate acestea, primul tur de scrutin a fost însoțit de tensiuni în capitale europene unde mulți români care au dorit să voteze au fost lăsați să aștepte în fața secțiilor de votare timp de mai multe ore. Mulți dintre ei nu au reușit să-și exprime votul după ce urnele au fost închise, iar autoritățile române au refuzat să prelungească programul de votare. Au urmat o serie de proteste de solidaritate în semn de sprijin pentru diaspora care au condus la demisia ministrului de externe Titus Corlățean, continuă The Telegraph.
O puternică campanie on-line condusă de tinerii alegători din mediul urban și în curând hashtaguri, precum #yeslavot , #alegeri2014 și #diasporavoteaza, au apărut pe mai multe platforme sociale sporind gradul de conștientizare a importanței prezenței la vot. Campania socială s-a dovedit a fi un succes în condițiile în care prezența la vot a crescut de la 53% în primul tur la 64% în al doilea tur, și, mai important, prezența la urne a românilor din diaspora s-a dublat ajungând la 379.000 de persoane.
În dimineața zilei de 17 noiembrie a fost confirmat faptul că Klaus Iohannis a fost ales președinte al României, câștigând cu 54,5% din voturi. Klaus Iohannis a ajuns de asemenea la un milion de fani pe Facebook, devenind astfel cel mai popular politician european. Prin comparație, premierul britanic David Cameron are doar puțin peste 400.000 de fani pe Facebook, în timp ce cancelarul german Angela Merkel are 908.000 fani.