Președintele Băsescu a promulgat Legea care reglementează organizarea ANRE
Președintele Traian Băsescu a promulgat, marți, Legea pentru aprobarea OUG 33 /2007 privind modificarea și completarea Legii energiei electrice și Legii gazelor, pe care o trimisese, în 4 iulie, spre reexaminare în legătură cu reglementările privind organizarea și funcționarea ANRE.
Potrivit Președinției, Traian Băsescu a semnat marți decretul de promulare a Legii.
Șeful statului transmise Parlamentului pe 4 iulie o cerere de reexaminare în sensul respingerii Legii, propunând preluarea în noua Lege-cadru a dispozițiilor referitoare la organizarea ANRE.
În documentul privind solicitarea de reexaminare, președintele menționa că legea are ca obiect de reglementare aprobarea cu modificări a OUG 33/2007 privind modificarea și completarea Legii energiei electrice și Legii gazelor, iar prevederile conținute de ordonanța aprobată, dar și modificările aduse prin legea de aprobare vizează organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei.
„Învederăm faptul că prezenta lege de aprobare abrogă dispoziții ale Legii energiei electrice și Legii gazelor, care sunt, la rândul lor, menținute în vigoare de către noua Lege-cadru a energiei electrice și a gazelor naturale. Întrucât noua lege-cadru, cât și legea care face obiectul prezentei cereri de reexaminare și transmise la promulgare au un domeniu similar de reglementare, semnalăm necesitatea asigurării unei legislații unitare. În acest scop propunem adoptarea de către Parlament a unei Legi de respingere a OUG nr. 33/2007 și preluarea în noua Lege-cadru a energiei electrice și a gazelor naturale a dispozițiilor referitoare la organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei”, se arăta în cererea de reexaminare.
Președintele Băsescu a promulgat pe 9 iulie Legea cadru a energiei electrice și a gazelor naturale, care a fost adoptată de Camera Deputaților pe 14 iunie și reglementează liberalizarea pieței energetice, dar și creșterea etapizată a prețurilor pentru gaze la nivelul statelor UE.
Camera Deputaților a decis pe 11 septembrie adoptarea Legii privind OUG 33/2007 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în Energie, admițând doar în parte cererea președintelui Traian Băsescu de reexaminare a acestei ordonanțe.
Președintele Comisiei de industrii, Iulian Iancu, a precizat că ordonanța reglementează ANRE ca o instituție autonomă, independentă, autofinanțată, cu personalitate juridică și este de neînțeles decizia președintelui Traian Băsescu de a retrimite în Parlament această ordonanță.
Iancu a arătat că prin această decizie s-au pierdut trei luni cruciale pentru organizarea acestei instituții. El a adăugat că deputații au admis în parte cererea lui Traian Băsescu de reexaminare a proiectului de lege privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în Energie.
„Proiectul nu se modifică în sensul dorit de președintele Traian Băsescu, pentru că tot președintele, care a cerut acum să introducem legea de organizare a ANRE în legea-cadru a energiei, a promulgat deja Legea energiei electrice, făcând imposibilă cererea pe care a făcut-o acum. Dacă ar fi să ducem la bun sfârșit această solicitare, ar trebui să reluăm discuțiile pe Legea energiei electrice, adică am da peste cap toată funcționarea întregului sistem în baza unei legi care produce efecte. Parlamentul își menține poziția, legea energiei și gazelor produce efecte, iar la cea referitoare la organizarea și funcționarea autonomă a ANRE Parlamentul își menține poziția”, a precizat Iancu.