Președintele Băsescu i-a trimis Papei Francisc un mesaj de felicitare

Președintele Băsescu i-a trimis Papei Francisc un mesaj de felicitare
Publicat: 14/03/2013, 13:54
Actualizat: 04/08/2014, 22:32

Președintele Traian Băsescu a transmis, joi, un mesaj de felicitare Papei Francisc, cu prilejul alegerii acestuia, miercuri seară, ca Suveran Pontif, șeful statului exprimând și încrederea în dezvoltarea relațiilor dintre România și Sfântul Scaun.

„Îmi revine onoarea de a vă adresa în numele poporului român cele mai calde felicitări cu prilejul alegerii istorice a Sanctității Voastre ca Episcop al Romei, Succesor al Apostolului Petru și Suveran Pontif al Bisericii Catolice”, se arată în mesajul transmis de președintele Băsescu, dat publicității de Administrația Prezidențială.

Președintele Băsescu arată că alegerea Papei Francisc „este un moment de mare însemnătate din viața Bisericii Catolice”.

Șeful statului a exprimat și „deplina încredere în dezvoltarea relațiilor existente între România și Sfântul Scaun pe temeiul valorilor comune și în spiritul dialogului fratern dintre creștinii catolici și ortodocși, inspirat și susținut de predecesorii” Ioan Paul al II-lea și Benedict al XVI-lea.

„Îmi exprim, totodată, convingerea în continuarea cooperării noastre pentru promovarea demnității persoanei umane, precum și pentru construirea unei civilizații a binelui și a păcii, care să asculte vocea celor care au nevoie de solidaritate, de încredere și speranță. Asigurându-Vă de profunda prețuire a României, Vă rog să primiți, Sanctitatea Voastră, urările de împlinire a înaltei și nobilei misiuni pe care o îndepliniți, sub semnul spiritual al Sfântului Francisc, în Biserica Catolică și pentru întreaga lume”, mai arată președintele Băsescu în mesajul transmis Suveranului Pontif.

Argentinianul Jorge Mario Bergoglio, primul Papă originar de pe continentul american și primul iezuit care urcă pe tronul Sfântului Petru, a fost ales miercuri seară ca succesor al lui Benedict al XVI-lea. Arhiepiscopul din Buenos Aires a ales numele de Francisc, purtat pentru prima dată de un Suvern Pontif.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Aviația rusă anunță că desfășoară pentru prima dată în conflictul cu Ucraina avionul stealth de...
Criminalul din Brăila nu se mai poate STĂPÂNI! Anchetatorii sunt șocați de comportamentul lui. Ce...
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea...
Soțul Marinei, dentista ucisă în cabinet, rupe tăcerea! Ce mărturisire a făcut în plină anchetă
O fetiță de 3 ani a sunat la 112 și a spus că tatăl ei...
Cine este șoferul care a ucis un copil de 9 ani pe Șos. Gării Cățelu....
Actrița CELEBRĂ care a murit SUBIT la 32 de ani. Abia acum ies la iveală...
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul din Pantelimon, în care un băiat de 9 ani a...
UPDATE Doi frați, loviți în plin de o mașină în Pantelimon. Băiatul de 9 ani...
Incendiu violent la un azil de bătrâni din Tulcea. A fost activat Planul Roșu de...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
Noi imagini cu Dacia Bigster. Noul SUV de la Dacia va decima concurența - GALERIE...
David Popovici e campion olimpic în proba de 200 m liber şi aduce prima medalie...
MOTIVUL SECRET pentru care METEOROLOGII nu fac PREDICȚII precise
Statul cere banii de la români. Obligația, trecută direct în lege. Poliția intervine imediat
Revine o escrocherie celebră în România. A făcut furori acum două decenii
Mireasa sezon 10, 29 iulie 2024. Cine sunt concurentele din noul sezon al show-ului matrimonial
UPDATE Doi frați, loviți în plin de o mașină în Pantelimon. Băiatul de 9 ani...
Jador, declarații neașteptate despre relația cu Oana Ciocan: „Am încercat să fac copii cu Oana....
Scandal la deschiderea Jocurilor Olimpice 2024! Mesajul transmis de organizatori după ce scena asemănătoare „Cinei...
BANCUL ZILEI. - Bulă, de ce n-o săruţi pe tanti Mioara?
Winston Churchill: „Niciodată atât de mulți nu au datorat atât de mult celor puțini”