Președintele Casei Naționale de Pensii: 13.600 de decizii de recalculare conțin ERORI / 170.000 de decizii la nivel naţional nu au fost distribuite

Publicat: 03 09. 2024, 14:14
Actualizat: 03 09. 2024, 15:20

This browser does not support the video element.

Președintele Casei Naționale de Pensii, Daniel Baciu, a anunțat marți, într-o conferință de presă la sediul Ministerului Muncii, că 13.600 de decizii de recalculare a pensiilor la nivel național conțin „erori materiale” și urmează să fie refăcute în perioada următoare. El a precizat că 170.000 de decizii nu au fost încă distribuite.

Daniel Baciu a prezentat datele actualizate referitoare la procesul de recalculare a pensiilor, subliniind că de la începutul distribuirii deciziilor de recalculare, Casele Teritoriale de Pensii au acordat 49.000 de audiențe pentru clarificări.

Pe lângă aceste audienţe, mai avem cereri de revizuire sau cereri de recalculare transmise în format letric, cât şi în format electronic la casele teritoriale de pensie, în număr de 13.600. Deci avem un număr de 62.600 de cereri pe care le-am avut fie prin audienţă, fie prin cale electronică, pe care le-am primit în această perioadă din partea pensionarilor.

Din aceste 62.600 avem un număr de 2.853 de decizii de recalculare pe care colegii mei le-au analizat, urmează a fi revizuite în cel mai scurt timp posibil. Este un procent de 0,062 la nivel naţional din numărul total de decizii de recalculare care au fost trimise către toţi pensionarii din sistemul public. Este un procent foarte mic, în perioada imediat următoare aceste decizii vor fi revizuite, a declarat Daniel Baciu.

Cauzele erorilor și soluțiile pe care le au la dispoziție cei nemulțumiți

De asemenea, Daniel Baciu a adus în discuție și un alt aspect: 170.000 de decizii de recalculare a pensiilor nu au fost încă distribuite. Acestea au fost reținute din diverse motive, printre care faptul că unii pensionari au intrat în sistem în luna august și trebuie să primească mai întâi o decizie de pensie conform vechii legi, iar ulterior una de recalculare conform noii legi.
Mai avem şi nişte situaţii obiective la nivelul fiecărei case teritoriale de pensii cu privire la faptul că este vorba de 170.000 de decizii, la nivel naţional, care încă nu au fost distribuite şi nu au trimise de către colegii mei de la casele de pensii spre Poştă.
Din start noi aceste decizii le-am oprit pentru că avem situaţii în care fie că aceşti pensionari au intrat în sistem în luna august, trebuiau să primească întâi o decizie de pensie, conform legii 263 şi ulterior trebuiau să primească o decizie de recalculare, conform legii 360/2023.
Avem cerere de recalculare, câteva mii de cereri de recalculare pe fiecare an, unde pensionarii lucrează, fie că lucrează după pensionare, fie că îşi adăugă diverse sporuri cu caracter permanent de data aceasta, care sunt prevăzute de legea 263/2010.
Acestea cereri trebuie întâi soluţionate, conform vechii legislaţii care a fost în vigoare până la 31 august şi după ce vor fi soluţionate aducându-se numărul total de puncte de aceste adeverinţe, ulterior va trebui să emitem şi decizii de recalculare conform noii legii, a explicat Daniel Baciu.
Potrivit președintelui Casei Naționale de Pensii, în județele Gorj și Hunedoara sunt aplicate decizii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, în special în zona mineritului.
Avem decizii ale Înalte Curţi de Casaţie şi Justiţie, în general în zona mineritului, judeţele Gorj şi Hunedoara, pe care colegii mei trebuie să le pună în aplicare şi asta fac în momentul de faţă, a precizat Daniel Baciu.
În plus, președintele Casei Naționale de Pensii a subliniat că termenul de contestare a deciziilor de recalculare este de 45 de zile, acesta începând de la momentul în care pensionarul primește decizia.
Daniel Baciu a asigurat că toate erorile vor fi corectate, iar beneficiarii afectați vor primi deciziile corectate în cel mai scurt timp posibil.

Potrivit avocatnet.ro Legea 360/2023 prevede două categorii principale de recalculare a pensiilor.

Prima dintre acestea este reprezentată de recalcularea din oficiu, etapă la care asistăm zilele acestea. Această categorie vizează toate pensiile stabilite conform legislației anterioare datei de 1 septembrie 2024, fiind și etapa care a încins spiritele în momentul de față.

A doua categorie este aceea a recalculării la cerere, care permite pensionarilor să solicite recalcularea pensiei prin adăugarea veniturilor și/sau a stagiilor de cotizare nevalorificate la stabilirea inițială. De menționat, pensionarii pentru limită de vârstă care continuă să lucreze pot solicita recalcularea o singură dată pe an pentru a include stagiul de cotizare acumulat după pensionare.

Astfel, cele mai frecvente erori identificate în dosarele de pensionare, conform CNPP, sunt legate de:

  • preluarea incorectă a datelor din documentele justificative: aceasta se poate referi la stagii de cotizare, stagii asimilate, stagii în condiții speciale, venituri (salarii și sporuri), gradele de invaliditate/dizabilitate;
  • interpretarea eronată a legislației: aceasta poate duce la erori în determinarea stagiilor contributive/necontributive, a punctajelor, a datelor de referință pentru calculul pensiilor;
    certificarea/declararea incorectă a datelor de către angajatori;
  • comunicarea inexactă/lipsa comunicării din partea beneficiarilor: beneficiarii au obligația de a comunica orice modificare ce poate influența cuantumul pensiei;
  • calculul eronat al diferențelor dintre pensiile cuvenite și cele încasate: această eroare poate apărea în cazul recalculărilor și revizuirilor.
CITEȘTE ȘI:

Pragul de 3.000 de lei de neimpozitare a pensiilor, VOTAT inclusiv de AUR. 800.000 de pensionari primesc mai mulți bani de la 1 octombrie

Ministerul Muncii a finalizat recalcularea PENSIILOR din sistemul public: Peste 3,8 milioane de pensionari vor primi pensii mai mari din septembrie