Prima pagină » Știri politice » Președintele Curții Constituționale simte „PRESIUNI” de la televizor

Președintele Curții Constituționale simte „PRESIUNI” de la televizor

Președintele Curții Constituționale simte
Președintele Curții Constituționale, Augustin Zegrean, a declarat, luni, la Parlament că ar exista în continuare presiuni publice asupra judecătorilor Curții prin intermediul televiziunilor, însă a precizat că nu a fost sunat până acum de niciun lider politic.

Președintele Curții Constituționale, Augustin Zegrean, a declarat, luni, la Parlament că ar exista în continuare presiuni publice asupra judecătorilor Curții prin intermediul televiziunilor, însă a precizat că nu a fost sunat până acum de niciun lider politic.

Zegrean a fost întrebat de jurnaliști înainte de a intra la ședința plenului reunit al Parlamentului dacă judecătorii Curții mai resimt presiuni în ultima perioadă.

„Uitați-vă și dumneavoastră la televizoare ce se spune despre noi și atunci nu o să mă mai întrebați asta”, a replicat Zegrean.

Președintele CC a fost chestionat dacă a primit vreun telefon din partea vreunui lider politic. „Nu, niciodată, pentru că eu nu răspund la niciun fel de telefoane din astea”, a afirmat Zegrean.

El a mai precizat că hotărârea Curții privind referendumul a fost luată în baza „probelor” și a documentelor oficiale. Zegrean a precizat că inclusiv INS a informat că nu poate comunica oficial numărul persoanelor din România decât în 2013. „Mai mult, cei de la statistică spun că în România nu există mijloace tehnice pentru a stabili numărul cetățenilor cu drept de vot”, a mai afirmat Zegrean.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Fii atent la postura în care dormi: ce sunt ridurile de somn și cum să previi acest semn de îmbătrânire prematură
Digi24
Șeful diplomației maghiare lansează avertismente similare cu cele ale Kremlinului: liderii UE împing Europa spre un război cu Rusia
Cancan.ro
Cuplul finalului de an în România! Vedeta Antena 1 l-a cuplat, fără să-i pese că e ÎNSURAT
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Remediul natural care ajută la scurtarea duratei răcelilor și gripei, potrivit experților de la Harvard
Click
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Digi24
Rodica Stănoiu a fost deshumată. Trupul fostei ministru al Justiției urmează să fie dus la INML la cerea procurorilor
Cancan.ro
9 zile consecutive de ninsoare în România, potrivit meteorologilor Accuweather. Care sunt orașele vizate
Ce se întâmplă doctore
Gina Pistol a lăsat totul la vedere! Cât de bine arată la 45 de ani! Fanii au rămas uimiți
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Concurs de ironii la adresa unui Cybertruck văzut în Constanța! Cu ce au comparat românii mașina
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubi, tu mă mai iubesti? – Da, cum să nu, draga mea!
Descopera.ro
Cum îți pot afecta căștile sănătatea auzului și ce poți face pentru a te proteja