Președintele Parlamentului Letoniei, primit la Palatul Victoria de Nicolae CIUCĂ
Primul-ministru Nicolae Ciucă a primit luni, 20 martie, la Palatul Victoria, o delegaţie condusă de preşedintele Parlamentului Republicii Letone, Edvards Smiltens.
Printre subiectele discutate, războiul din Ucraina și situația tensionată de la Chișinău.
Letonii caută sprijin în regiune
La începutul întrevederii, şeful Executivului de la Bucureşti a punctat faptul că vizita la acest nivel a parlamentarilor letoni relevă stadiul excelent al relaţiilor bilaterale dintre România şi Letonia. De asemenea, Nicolae Ciucă a evidenţiat cooperarea dintre cele două state în cadrul NATO şi UE, precum şi în formate regionale cum este Iniţiativa celor Trei Mări.
El a subliniat şi importanţa dezvoltării conectivităţii în atingerea obiectivelor bilaterale.
La rândul său, preşedintele Parlamentului Republicii Letone a punctat faptul că vizita la Bucureşti este una simbolică, în actualul context în care este nevoie de o cooperare cât mai puternică.
Totodată, înaltul oaspete leton s-a referit şi la nevoia susţinerii în continuare a Ucrainei şi Republicii Moldova.