Preşedintele PMP, Eugen Tomac: „Este momentul să oprim risipa banului public, iar PSD-PNL-UDMR să înceapă să guverneze cu responsabilitate faţă de cetăţenii români”
Preşedintele PMP, europarlamentarul Eugen Tomac, semnalează faptul că singura soluţie pentru a ieşi din criză este ca România să acceseze fiecare cent din banii puşi la dispoziţie de către Uniunea Europeană.
De la 1 ianuarie, România s-a împrumutat cu aproximativ 10 miliarde euro, iar fondurile, în loc să fie folosite pentru a-i susţine pe oamenii cu venituri modeste, expuşi în faţa crizei, se risipesc către baronii locali, prin proiecte care ar putea primi finanţare de la UE.
Eugen Tomac: „România se împrumută cu dobânzi incredibile, de peste 15%”
„Cu cât fast ne-a anunţat ministrul Fondurilor Europene că au fost semnate contracte de aproape 5 miliarde euro. Probabil nu ştie că România trebuie să acceseze 80! Să nu uităm şi faptul că nu s-a reuşit cheltuirea banilor din exerciţiul financiar 2014 -2020. Resursă bugetară există, dar România se împrumută cu dobânzi incredibile, de peste 15%, ajungând la o datorie de peste 50% din PIB. Aceşti bani reprezintă datorii ale României. Partidele şi politicienii vin şi pleacă, dar acestea rămân. Şi ele vor fi plătite de către români. Ca partid de opoziţie avem datoria să tragem aceste semnale de alarmă, mai ales după sfidarea din această săptămână, când, după ce au mimat grija faţă de cetăţenii acestei ţări, partidele de la putere au dat un vot prin care şi-au majorat salariile, într-un moment de criză majoră”, a declarat preşedintele PMP, europarlamentarul Eugen Tomac, astăzi, într-o conferinţă de presă care a avut loc la Cluj.
Liderul PMP a subliniat şi faptul că de la 1 ianuarie, România s-a împrumutat cu aproximativ 10 miliarde euro, iar fondurile, în loc să fie folosite pentru a-i susţine pe oamenii cu venituri modeste, expuşi în faţa crizei, se risipesc către baronii locali.
„Realitatea este că ne împrumutăm cu bani pentru a finanţa aceleaşi proiecte care pot primi finanţare de la UE. Este momentul să oprim risipa banului public, iar PSD-PNL-UDMR să înceapă să guverneze cu responsabilitate faţă de cetăţenii români expuşi în faţa crizelor prin care trecem. Guvernarea responsabilă trebuie să fie prioritate şi nu festivismul acesta ieftin pe care l-am văzut în ultima perioada, prin care se risipesc bani, în stânga şi în dreapta, în condiţiile în care avem fonduri suficiente de la UE”, a completat preşedintele PMP.