Președintele PSD Suceava: Flutur e traseist politic și colonel făcut la ceas de noapte ca să primească pensie mare
Președintele PSD Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat, duminică, în comuna Cajvana, că Gheorghe Flutur este un traseist politic, ca mulți alți candidați ai ARD din aceste alegeri și a subliniat că Flutur este colonel făcut la ceas de noapte ca să aibă parte de pensie mare.
Nechifor a participat, duminică, la Cajvana, la lansarea candidaturii lui Gavril Mîrza pentru funcția de deputat, aceasta fiind localitatea natală a lui Mîrza.
Liderul PSD Suceava a spus despre fostul președinte al PSD și CJ Suceava, Gavril Mîrza, că acesta i-a fost învățător în ale politicii și administrației.
„Am nevoie de ajutorul dumneavoastră pentru ca domnul Mîrza să mă poată ajuta și el pe viitor. Am nevoie în Parlament de un om cu experiență, născut în zona asta”, a spus Nechifor.
El a subliniat că PDL nu are candidați care să poată fi votați în acest colegiu, făcând referire la candidatul pentru funcția de senator Gheorghe Flutur, fost președinte al CJ Suceava și cel pentru funcția de deputat, Vasile Ilie, fost vicepreședinte al CJ Suceava.
„De la PDL ce să alegi? ARD? Ei ne-au ars la buzunare odată. Vor să ne ardă din nou? Nu le ajunge? Ilie, un traseist politic care ce mai vrea acum? Flutur și el un traseist politic ca mulți din partidul lui Băsescu. Suceava e plină de candidați la PDL care sunt traseiști și care vor tot timpul la ciolan”, a spus liderul PSD Suceava.
Cătălin Nechifor i-a acuzat pe Flutur și Ilie că au primit grad de colonel deși nu au niciun merit.
„Ilie și Flutur sunt colonei făcuți, cu Turcescu și Blaga, la ceas de noapte. Nu sunt oameni de poliție sau armată, dar sunt colonei ca să aiba parte de pensie mare”, a spus liderul PSD Suceava.
El a subliniat că USL e pregătită să guverneze așa cum trebuie și planul pentru o guvernare coerentă este făcut în detaliu.
„Noi suntem altfel. Pentru mine și echipa mea nu contează culoarea poltică a unui primar. Cât a fost Flutur președinte, daca erai primar PSD, nu primeai un leu”, a spus Nechifor care a subliniat că de când este președinte al CJ Suceava a făcut tot posibilul pentru ca fiecare comunitate să fie sprijinită.
La rândul său, Gavril Mîrza a spus că pornește de acasă bătălia în campania electorală și a arătat că nevoile oamenilor din colegiu sunt foarte multe.
„Nu puține sunt nevoile oamenilor din colegiu. Dorim să modernizăm o serie de drumuri, avem porțiuni de sate fără curent. Asta ne va preocupa. Nu e menirea unui parlamentar să faca aceste lucruri, dar e menirea lui să țină legatura cu localitățile prin Consiliul Județean ca să rezolvam problemele oamenilor”, a spus Mîrza.
El a mai spus că USL are ca priorități măsurile ce vor stimula economia și a subliniat că premierul Victor Ponta susține reducerea TVA la alimentele de bază.
„Vom da facilități angajatorilor dacă angajează tineri. Ne gândim la stimularea agriculturii care, dacă va mai fi tratată ca până acum, vom consuma de afară”, a declarat Mîrza.
El a mai arătat că dacă se înlătură furturile „portocaliilor” și matrapazlâcurile acestora vor exista bani pentru pensii și medicamente.
„Cunosc județul foarte bine, iar colegiul acesta îl cunosc precum casa mea. Îl declar ca fiind casa mea, unde voi aduce tot ce trebuie pentru oamenii de aici. Vă promit că voi fi mereu alaturi de dumneavoastră și mă voi lupta pentru rezolvarea doleanțelor dumneavoastră”, a spus Mîrza.
El a arătat că o altă localitate din colegiu, comuna Cacica dorește să devină stațiune turistică și a amintit că în urmă cu mai mulți ani, când era președinte al CJ Suceava, a realizat, cu cofinanțare poloneză, drumul de la Pârtești la Solonețul Nou.
„Mi-a fost dat să văd zilele trecute că pe Ilie îl preocupă ca localitatea Cacica să devină stațiune. Dacă îl rogi să meargă până acolo nu nimerește”, a spus Mîrza.
El a făcut referire și la contracandidatul său de la ARD, Vasile Ilie, arătând că acesta este „de pe malul Prutului”, din județul Botoșani.
„Lăsați fluturii să zboare și pe Ilie să se ducă la locul său de baștină!”, a spus Mîrza.
Candidatul PSD pentru funcția de senator în colegiul ce include și Cajvana, medicul urgentist Tiberius Brădățan, a spus că are un vis, o țară în care vrajba să dispară.
„Am un vis. O țară unde vrajba să dispară, unde să nu mai vedem încrâncenare și lupte între frați și rude pentru probleme de natură politică. Vrem să vă cerem sprijinul pentru a construi o țară a bunăstarii și unde să nu fie ură și mânie”, a spus Brădățan.