Președintele României a promulgat OUG privind plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază / Ce produse vor avea prețul plafonat?

Publicat: 08 01. 2024, 13:31
Actualizat: 08 01. 2024, 13:54
Klaus Iohannis/ Sursa FOTO: Twitter

Klaus Iohannis a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea OUG nr. 67/2023, privind instituirea unei măsuri cu caracter temporar de combatere a creşterii excesive a preţurilor la unele produse agricole şi alimentare. 

Potrivit PL-x 555/03.10.2023, măsura cu caracter temporar (90 de zile) este menită în vederea combaterii creșterii excesive a prețurilor și se aplică pe întreg lanțul de producție/procesare, import, comerț intracomunitar, distribuție și vânzare cu amănuntul, se arată în nota de fundamentare a ordonanței.

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat pe 27 octombrie că se va introduce și o limită de maximum 5% a adaosului comercial practicat de comercianți pentru produse precum uleiul, zahărul, făină, mălai, carne de porc, carne de pui și carne de vită.

„Suplimentar, introducem și o limită de maximum 5% a adaosului comercial pentru ulei, zahăr, făină, mălai, carne de porc, carne de pui și carne de vită care sunt importate vrac și care nu sunt procesate aici, în România”, a spus atunci, premierul Ciolacu.

Pentru o perioadă de trei luni, cotele de adaos comercial pentru produsele alimentare prevăzute în anexa actului normativ vor fi limitate astfel:

  • maximum 20% la procesator, aplicată faţă de costul de producţie al produsului, calculat potrivit reglementărilor contabile în vigoare, în care sunt incluse cheltuielile directe şi indirecte,
  • maximum 5% practicată în mod cumulat pe întreg lanţul de distribuţie, indiferent de numărul de distribuitori pe lanţ şi aplicată faţă de preţul de achiziţie, la care se adaugă cheltuielile operaţionale, maximum 20% la comerciant, la vânzarea cu amănuntul şi cash&carry, aplicată faţă de preţul de achiziţie la care se adaugă cheltuielile directe şi indirecte ale comerciantului.

Klaus Iohannis a semnat luni, următoarele decrete:

  • Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 95/2023 pentru aprobarea participării României la Acordul de Contribuţie în temeiul art. 7 din Regulamentul (UE) nr. 2022/2463 al Parlamentului European şi al Consiliului (PL-x 714/06.11.2023);
  • Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 67/2023 privind instituirea unei măsuri cu caracter temporar de combatere a creşterii excesive a preţurilor la unele produse agricole şi alimentare, precum și pentru stingerea unor obligații fiscale datorate de cooperativele agricole (PL-x 555/03.10.2023);
  • Decret pentru promulgarea Legii privind statutul grefierilor și al altor categorii de personal care ocupă funcţii de specialitate în cadrul instanţelor judecătoreşti, al parchetelor de pe lângă acestea și al Institutului Naţional de Expertize Criminalistice (PL-x 123/27.02.2023);
  • Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea art. 20 din Legea nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice (PL-x 732/20.11.2023).

Lista celor 21 de alimente plafonate de Guvern

1. Pâine albă simplă cu gramaj cuprins între 300-500 grame, fără specialităţi
2. Lapte de vacă de consum 1 l, grăsime 1,5%, cu excepţia UHT
3. Brânză telemea de vacă vrac
4. Iaurt simplu din lapte de vacă, 3,5% grăsime, cu gramaj maxim 200 grame
5. Făină albă de grâu „000” până la 1 kg
6. Mălai pănâ la 1 kg
7. Ouă de găină calibrul M
8. Ulei de floarea-soarelui până la 2 l
9. Carne proaspătă pui*
* Carne pui, în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă, înseamnă: pui întreg, tacâmuri de pui, pulpe pui
întregi cu os şi aripi de pui, varianta standard.
10. Carne proaspătă porc**
** Carne porc, în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă, înseamnă: carne porc lucru, pulpă porc cu os
şi fără os, spată de porc.
11. Legume proaspete vrac***
*** Legume proaspete vrac, în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă, înseamnă: roşii, ceapă, castraveţi,
fasole uscată, morcovi, ardei gras Bianca şi ardei capia, usturoi.
12. Fructe proaspete vrac****
**** Fructe proaspete vrac, în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă, înseamnă mere roşii şi mere
golden, prune, pere, struguri de masă.
13. Cartofi proaspeţi albi vrac
14. Zahăr alb tos până la 1 kg
15. Orez – bob rotund- cu gramaj cuprins între 0,5 – 1,5 kg
16. Cozonac
17. Bulion de roșii
18. Smântână- 12% grăsime
19. Margarină
20. Drojdie
21. Carne tocată.

Decretul promulgat de Klaus Iohannis și adoptat luni, poate fi citit integral – AICI.

CITIȚI ȘI:

VIDEO | Guvernul a decis. Lista alimentelor plafonate va fi mărită de la 14 la 21 de produse. Ce alimente se vor adăuga pe lista produselor plafonate?

Iohannis sesizează CCR cu privire la Legea care permite celor care dețin permis categoria B și au 24 de ani împliniți să conducă anumite motociclete