Președintele USR, despre declarațiile lui Orban privind impozitarea în IT: A fost un teribilism
„Evident că e un lucru pe care nu îl susținem. A fost un teribilism. E un punct de vedere. USR e în zona de centru dreapta, un partid care își propune să susțină parteneriatul. IT-ul s-a dovedit una dintre resursele pe care tinerii, mediul de afaceri din România le-a dezvoltat bine. Să încercăm să sabotăm acum lucrul acesta. Soluția e creșterea competitivității prin încurajarea diasporei să invstească și să facă afaceri în România. E o abordare neinspirată”, a spus Dan Barna.
Reacția vine după ce președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că nu i se pare normal ca cei care lucrează în IT să fie scutiți de plata impozitului pe venit. „Orice venit trebuie impozitat. Nu poți să creezi facilități fiscale care îmbracă forma unor privilegii”, a spus Orban.