Prezența-surpriză din timpul vizitei lui Iohannis la Institutul Astronomic

Publicat: 08 12. 2015, 14:32

Cristian Bușoi l-a însoțit pe președinte pe tot parcursul vizitei sale de la Institutul Astronomic, la final Iohannis fiind întrebat de jurnaliști în ce calitate a fost invitat europarlamentarul PNL. „L-am invitat să mă însoțească”, a răspuns președintele.

La rândul său, Cristian Bușoi a evitat întrebările jurnaliștilor și a plecat fără să precizeze în ce calitate a participat în delegația președintelui Klaus Iohannis.

În cadrul evenimentului, președintele a vizitat Observatorul, afirmând că își dorește ca bucureștenii să fie din ce în ce mai preocupați de acest domeniu. „Este o parte valoaroasă, însă nevalorificată, din patrimoniul Bucureștiului”, a spus Iohannis.

„Sper să se găsească și autorități care înțeleg importanța acestui observator. (…) Cercetare se poate face teoretic, dar aici e vorba și de un aspect practic, care fără o finanțare corespunzătoare nu are cum să funcționeze optimal”, a mai spus șeful statului.

Liberalii ar urma să se reunească miercuri în ședința Organizației București pentru a discuta despre candidatul partidului la Primăria Capitalei. De asemenea, potrivit copreședintelui PNL Vasile Blaga, candidatul ar urma să fie anunțat vineri, în cadrul Consiliului Național al PNL, în baza unei cercetări sociologice.

Europarlamentarul liberal Cristian Bușoi s-a înscris, în luna iulie, în competiția internă a PNL pentru desemnarea candidatului la Primăria Capitalei, spunând că își dorește să propună „politici publice după modelul oferit României de președintele Klaus Iohannis”.

Anunțul a fost făcut la sfârșitul evenimentului de lansare a platformei de comunicare online cu bucureștenii, BucureștiSănătos.ro, eveniment la care a participat și Alina Gorghiu, copreședinte PNL.

„În 15 iulie, potrivit calendarului asumat de PNL, îmi voi depune și formal cadidatura pentru a intra în competiția internă a partidului. Sunt niște etape foarte clare de desemnare a candidaților, vor exista și studii sociologice și, de asemenea, vor fi consultate și organizațiile din București”, a declarat Cristian Bușoi.

Europarlamentarul PNL, și totodată copreședinte PNL Sector 1, a precizat că este prematură o discuție privind șansele sale de reușită, însă a afirmat că va face tot ce îi stă în putință să își convingă colegii că poate fi o soluție pentru probleme cu care se confruntă Bucureștiul.

„Cel mai important lucru este că îmi doresc să propun politici publice după modelul oferit României de președintele Klaus Iohannis, model validat și sustinut în noiembrie 2014 prin votul majoritar al oamenilor”, a afirmat Bușoi.