Prim-ministrul Croației în vizită oficială în România
„Vizita oficialului croat are loc în contextul intensificării relațiilor bilaterale în ultimii ani, precum și al apartenenței celor două state la același Trio al Președinției Consiliului UE.Scopul principal al întrevederii îl reprezintă consolidarea cooperării la nivel politic și economic și identificarea de noi arii de cooperare la nivel sectorial”, se arată într-un comunicat al Guvernului remis MEDIAFAX.
Conform sursei citate, vizita prim-ministrului croat are rolul consolidării și diversificării cooperării ca state partenere în UE și aliați în cadrul NATO pe principalele teme de interes comun ale agendei regionale și europene.
Pe 18 mai, Andrej Plenkovic va avea întrevederi atât cu Președintele Klaus Iohannis, cât și cu Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea.