Prima decizie luată de Sorin Grindeanu, după ce parlamentarii care l-au dat afară din Guvern l-au votat președinte la ANCOM
„Am încetat toate detașările, 24 la număr. Astăzi am dat o decizie în acest sens”, a spus, pentru MEDIAFAX, președintele Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), Sorin Grindeanu.
Adrian Diță, fostul președinte al ANCOM, a adus în cadrul instituției din momentul preluării funcției peste 25 de persoane – toate fiind angajate prin detașare de la alte companii și niciuna prin câștigarea unui concurs, potrivit datelor obținute de Ziarul Financiar de la surse apropiate arbitrului telecom.
Adrian Diță și-a dat demisia din funcția de președinte al arbitrului telecom, la finalul lunii octombrie, după ce mai mulți membri din Comisia pentru tehnologia informațiilor și comunicații din Camera Deputaților i-au cerut în repetate rânduri demisia, susținând că „a destructurat ANCOM și că a dat afară mai mulți profesioiniști”, declara, la acel moment, pentru MEDIAFAX, Cătălin Drulă, președintele acestei comisii parlamentare.
Plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului a aprobat numirea fostului premier Sorin Grindeanu în postul de președinte al ANCOM, cu 270 de voturi favorabile și 117 împotrivă.
Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații reglementează o piață în valoare de peste 4 miliarde de euro.