Prima pagină » Știri politice » Prima decizie pe care o va lua Cioloș după Paște

Prima decizie pe care o va lua Cioloș după Paște

Prima decizie pe care o va lua Cioloș după Paște
Premierul Dacian Cioloș continuă evaluarea activității Guvernului și le-a transmis miniștrilor că după Paște va trage linie și va analiza modul în care au decurs lucrurile de la instalarea Cabinetului și până în prezent.

„Urez tuturor Sărbători Luminate și fericite! Să profitați de această scurtă pauză, așa cum v-am mai spus, și pentru a trage o linie și a face o analiză a modului în care au decurs lucrurile de la instalarea Guvernului și până acum. A fost perioada în care v-am rugat să vă concentrați pe pregătirea proiectelor pe care ni le-am asumat în acest mandat și, după ce ne întoarcem din vacanța de Paște, am dori să avem o discuție în care să ne concentrăm atenția pe următoarea etapă pe care ne-o asumăm, și anume aceea a livrării de rezultate concentrate pe proiectele pe care le-am lansat. Nu vreau să rămânem la stadiul de proiecte lansate și să lăsăm impresia că doar lansăm idei fără să avem capacitatea de a livra rezultate”, le-a transmis premierul membrilor Cabinetului.

Dacian Cioloș a subliniat că Guvernul pe care îl conduce trebuie să lase în urmă „reforme nu doar începute, dar care să dea și rezultate” și a vorbit mai ales despre reforma administrației, infrastructură, sănătate și educație.

„Mă gândesc aici în primul rând la proiectul de reformă a administrației, unde ceea ce vom face în lunile următoare trebuie să demonstreze un impact direct asupra cetățenilor, asupra beneficiarilor acțiunii, activităților administrației publice, mă gândesc la proiectele de infrastructură, mă gândesc la domeniul sănătății, educației și o să trecem în revistă și celelalte domenii, dar aici sunt câteva priorități pe care ni le-am asumat în aceste domenii și aș vrea să începem să vorbim și de rezultatele pe care le obținem”, a precizat Cioloș.

Citește și