Prima lege a noii puteri: vot uninominal într-un singur tur pentru alegerea parlamentarilor
Mesaj de forță al USL la doar o zi după preluarea oficială a puterii. Cu o majoritate confortabilă în Senat, PSD și PNL au trecut modificarea legii electorale în sensul introducerii uninominalului într-un singur tur pentru alegerea parlamentarilor. Modificarea actualului sistem a fost votată de 77 de senatori, 9 fiind împotrivă, iar 17 abținându-se.
Potrivit legii adoptate de Senat, chiar dacă este vorba de un sistem de tipul „câștigătorul ia totul”, pragul electoral se menține. Astfel mandatele se atribuie candidaților care aparțin unui competitor electoral care a întrunit pragul electoral – 5% pentru partide și minim 8% maxim 10% pentru alianțe – și care au obținut cel mai mare număr de voturi valabil exprimate în colegiul în care au candidat.
„E o discuție aici cu pragul electoral și urmează să se clarifice între partide. Din punctul meu de vedere ar trebui eliminat”, a declarat, pentru gândul, senatorul Toni Greblă, președintele Comisiei Juridice care a avizat, în unanimitate, raportul pentru modificarea legislativă.
O altă problemă a noii legi o reprezintă faptul că nu prevede modul de atribuire a mandatelor pentru candidații independenți. Prevederile în acest sens au fost eliminate, rezutând astfel că mandatele pot fi atribuite doar reprezentanților partidelor.
Ultimul cuvând în privința acestei legi îl vor avea deputații.
Ponta: Vrem să trecem cât mai repede această lege
Inițiatorii legii, premierul Victor Ponta și președintele PNL, Crin Antonescu, au fost prezenți la dezbateri, cerând senatorilor să voteze acest sistem de vot. Victor Ponta a reclamat faptul că hiba principală a actualei legi este faptul că pot ajunge în parlament candidați clasați pe locurile doi, trei sau patru. Chiar Crin Antonescu a intrat în Parlament de pe locul 2, câștigând mandatul de redistribuire, deși pe locul 1, în colegiul în care a candidat, s-a clasat pedelistul Ionuț Popescu.
„Vrem să trecem cât mai repede această lege, trebuie să treacă până în iunie și de Camera Deputaților”, a declarat Ponta.
Cu toate acestea, celălalt co-inițiator al legii, Crin Antonescu, a spus că actualul sistem este unul bun. „Variantă curentă a sistemului pe liste îmi pare una sănătoasă din punct de vedere politic. Optând pentru o astfel de formulă, cel putin clarificam responsabilitatea”, a comentat președintele PNL, în timpul dezbaterilor, care a susținut totuși că votul uninominal pur este cel mai bun.
Pe de altă parte liderul senatorilor PDL, Cristian Rădulescu, a susținut că această schimbare nu este suficientă pentru îmbunătățirea sistemului. „Este un lucru bun, dar nu suficient. Răspunde cerințelor liderilor politici, dar nu și cererilor electoratului”, a declarat Rădulescu. Mai mult, contactat de gândul, pedelistul a făcut comparație cu sistemul electoral din Marea Britanie, acuzând eliminarea proporționalității din Parlament. „Acest sistem de vot nu a fost o opțiune democratică, ci din tradiție medievală. Reprezintă o consecință a evoluției istorice”, a adăugat Rădulescu.
Urban: Legea are mari probleme de constituționalitate
La rândul său, senatorul Iulian Urban, membru al Comisiei juridice, a declarat, pentru gândul, că legea ridică mari probleme de constituționalitate și va fi atacată la Curtea Constituțională.
„Încalcă principiul reprezentativității și al proporționalității reprezentării partidelor. Este posibil ca un partid să ia 80-90% din mandate. Actul normativ este neconstituțional și pentru că elimină dreptul de a fi ales pentru cei care candidează ca independenți. Tot pe un uninominal pur am putea ajunge și la situația absurdă să ajungă în parlament un candidat care obține un vot și atunci pe cine ar reprezenta el. E o situație absurdă, dar dacă de exemplu alegătorii s-ar decide să facă grevă s-ar putea ajunge la o astfel de situație absurdă”, a spus Urban.